Numărul firmelor care au intrat în procedura de insolvență în Germania a crescut în primele şase luni ale lui 2023 cu 16,2%, potrivit agenției de credit Creditreform. Un motiv, pe lângă inflație și prețurile mari la energie, care apasă pe umerii companiilor şi aşa slăbite în pandemie, îl reprezintă ajutoarele economice din anii precedenți.
Potrivit unui comunicat de presă al Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK), în prima jumătate a anului, 8.400 de companii și-au înregistrat insolvența, cu 16,2% mai mult decât în perioada similară a anului trecut (7.230). Ultima dată când a existat o creștere procentuală mai mare în perioada comparativă a fost 2002. „Poverile costurilor cauzate de prețurile mari la energie și materiale își arată efectele. După ani de scădere a cifrelor privind insolvența, se inversează tendința”, spune Patrik-Ludwig Hantzsch, șeful departamentului de cercetare economică al Creditreform. La aceasta se adaugă climatul nefavorabil pentru consumatori.
Inflația îi neliniștește pe consumatori și reduce în mod clar tendința de a cumpăra. În plus, este posibil ca banii distribuiți cu generozitate de stat în trecut să acționeze ca un bumerang. Între timp, rambursările pentru multe ajutoare tranzitorii din pandemie sunt scadente și cauzează probleme multor companii.
Studiul realizat de Creditreform arată că s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de insolvențe în rândul companiilor mijlocii și mari. Numărul de cazuri în companiile mari cu peste 250 de angajați a fost cu aproximativ 67% mai mare decât în anul precedent. În cazul firmelor mijlocii, cu 51 până la 250 de angajați, insolvența a crescut cu 133,3%. În prima jumătate a lui 2023, semnificativ mai mulți angajați au fost afectați de insolvența angajatorului (estimat la 125.000; S1 2022: 68.000). Numărul insolvențelor în rândul companiilor mici a crescut mai puțin brusc.