Grimaldi Euromed a semnat contractul pentru închirierea a jumătate din terminalul de feriboturi din portul Ravenna, care va fi extins cu 30.000 m2 și dragat până la 14,5 m.
Grimaldi îşi sporeşte prezența în portul Ravenna odată cu semnarea contractului de închiriere a jumătate din terminalul de feribot deținut de compania T&C şi controlat de Autoritatea Sistemului Portuar din Marea Adriatică Centrală-Nord. Este vorba despre o suprafață de 58.000 m2, unde Grimaldi Euromed va putea efectua încărcarea și descărcarea materialului rulant, grație unui contract pe șase ani, cu opțiune de reînnoire pentru încă șase ani.
Compania de transport maritim folosește deja portul pentru serviciul ro-ro între Ravenna și Catania, făcând escală la Brindisi (unde materialul rulant se poate îmbarca pe o altă navă pentru Grecia). Grimaldi așteaptă acum 30 august, ziua în care va expira cererea de concesiune de utilizare a cheiului pentru a-și finaliza programul în port, precizează Trasporto Europa.
Între timp, continuă lucrările de extindere a terminalului cu 30.000 m2 și excavarea fundului mării până la 14,5 m. În 2022, portul Ravenna a manipulat 81.322 t de material rulant, cu o creștere de 6,79% față de anul precedent. Scopul este de a dubla această valoare