Grupul românesc Polach sărbătoreşte anul acesta trei decenii de activitate. De la înființarea sa ca afacere de familie până în prezent, Polach și-a consolidat poziția în piață, devenind un partener de cursă lungă pentru numeroase companii din România. Cele trei companii din Grup, care activează în domeniul transporturilor și logisticii (Polach Logistics & Transport), carburanţilor şi HoReCa (Polach Impex) și în sectorul agricol (Polach Cereals), au înregistrat rezultate pozitive în 2022 și au estimări în creștere pentru 2023.

Polach Logistics & Transport, principala companie din grup, oferă soluții logistice. Cu o flotă proprie compusă din 110 autotractoare Volvo și Mercedes și 141 semiremorci Schmitz şi Krone, compania asigură service de camioane specializat și deține un garaj propriu cu hală logistică în Turnu, județul Arad. Polach Logistics & Transport a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 83.854.519 RON și o creștere a profitului cu 29,4% față de 2021, an în care contextul pandemic a impactat masiv industria transporturilor. Pentru 2023, estimările indică o creștere cu 7% a cifrei de afaceri, ca urmare a extinderii flotei auto și a contractelor noi. „Aniversăm cu mândrie 30 de ani de perfecționare continuă, timp în care în care am crescut de la doi angajați – fondatorii afacerii – la o echipă cu peste 190 de angajați, în tot grupul, în 2023. Suntem mândri de echipa de profesioniști pe care am format-o în timp. O altă realizare notabilă este dată de relațiile solide și de lungă durată, clădite împreună cu clienții. Cum am reușit? Oferind servicii de cea mai înaltă calitate pe termen lung”, declară Diana Covaci, administrator Polach Group. „Ajungând la această bornă aniversară, reflectăm asupra parcursului nostru în domeniul transporturilor și ne bucurăm de succes. Cu o flotă auto extinsă asigurăm distribuția de bunuri în Europa de Vest și de Est, la cererea clienților, printr-un sistem de rute prestabilite: Europa de Vest – Anglia, Belgia, Olanda, Suedia, Germania, Austria, Elveția, Franța, Spania, Portugalia, Italia; Europa de Est – Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia. Suntem recunoscători clienților noștri pentru încrederea acordată și parteneriatul lor pe termen lung”, a completat Andrei Covaci, CEO & Founder Polach Group.

Polach Logistics & Transport este specializată în transport și logistică, în special pentru industria automotive, respectiv distribuţie de anvelope din România pe aproape întreg teritoriul Europei. Compania efectuează și transport specializat pentru mărfuri deosebite (profile din oțel, bobine), precum și transport de cereale. Din septembrie 2018, Polach Logistics &Transport a deschis un nou depozit în apropiere de Nürnberg, oferind o soluție de depozitare pe termen scurt și cross-docking pentru mărfuri generale. Fluxul optimizat al distribuției și preluările zilnice din întreaga Germanie, estul Cehiei și vestul Austriei îi oferă companiei posibilitatea de a livra prețuri competitive pentru grupajele pe Germania – România și retur.

Polach Impex, înființată în anul 1993, gestionează proiectul A1 Tranzit, care include o stație de carburant modernă, un hotel cu 50 de camere, A1 Bistro-restaurant, hale service și spații de birouri, pe autostrada Arad – Timișoara, proiect realizat în urma unei investiții de 7 milioane de euro. Polach Impex a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 80.256.530 RON. Pentru 2023 estimările indică o creștere a cifrei de afaceri de 20% și de 15% a profitului, urmare a deschiderii în septembrie 2023 a celei de a doua stații de carburanți.

Polach Cereals, înființată în 2017, are ca domeniu de activitate cultivarea cerealelor pe suprafețe de teren aflate în contract de arendă și servicii de lucrări agricole pentru terți. Polach Cereals a avut o cifră de afaceri de 11.500 RON în 2022, pentru 2023 compania estimând o creștere a acesteia de până la 1.500.000 RON, iar a profitului cu 10%, ca urmare a culturilor de cereale înființate.

Grupul Polach marchează aniversarea și prin lansarea noului website polach.ro, al cărui concept grafic și conținut sunt în linie cu evoluția sa dinamică din ultimii ani.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut