Furtul de marfă s-a schimbat în ultima perioadă: hoții se concentrează mai mult pe lanțul de aprovizionare în ansamblu, pe informații și camioane, decât pe centrele de distribuție. Acest lucru a fost raportat de Björn Hartong, directorul RE Marine, Security, and Supply Chain la Zurich Resilience Solutions, Zurich Insurance. După cum relatează Warehouse Totaal, un raport comun de analiză publicat în mai 2023 de Europol și Comitetul de coordonare de securitate din porturile Anvers, Hamburg/Bremerhaven și Rotterdam descrie infiltrarea în porturi a grupărilor organizate drept „o amenințare majoră pentru economia legitimă și securitatea UE”. „Cele mai mari porturi ale Europei gestionează anual aproximativ 3,5 miliarde de tone de mărfuri, 25% din acestea fiind containerizate – 98 de milioane de containere pe an. Cu toate acestea, din cauza amplorii operațiunilor, autoritățile portuare nu pot inspecta mai mult de 2 – 10 % din containerele din mediul lor operațional.
Cel mai valoros bun din porturi însă nu se bazează pe produse, ci pe informațiile pe care grupările organizate le pot obține de la oamenii care lucrează în porturi. Astfel, pot identifica cele mai bune camioane și mărfuri de vizat. Europol spune că rețele infracţionale s-au infiltrat în porturile de pe toate continentele.
Privind la infracțiunile cu mărfuri din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), și chiar la nivel global, se observă tot mai puține furturi din facilităţi/centre de distribuție. Şi asta pentru că numărul de oameni și nivelul tehnologiei securității în aceste locații sunt mai mari și mai bune.”
Ca urmare, cel puțin în EMEA, 85-90% din pierderile de marfă sunt atacuri asupra mărfurilor de la bordul camioanelor. Poate că mărfurile au ajuns într-un port, dar cel mai mare risc apare atunci când părăsesc mediul protejat. „De ce ar risca infractorii să treacă prin securitatea unui port maritim aglomerat atunci când pot pur și simplu să aștepte și să țintească un camion care transportă marfă de mare valoare pe un drum liniștit sau în timp ce șoferul se odihnește într-o parcare nesecurizată? În multe cazuri, există o singură persoană (șoferul) între marfă și furt, iar vulnerabilitatea șoferilor nu a fost niciodată mai mare.”
De aceea, deturnarea codurilor de referință a containerelor sau așa-numita fraudă cu codul PIN – care permite importatorului, reprezentantului său sau transportatorului să ridice un container la terminalul de destinație – este atât de atractivă pentru infractori. „Este nevoie de coruperea unui singur individ”, a spus Björn Hartong.