Inspectoratul Social Belgian (corespondent al ITM) efectuează o serie de verificări în filialele de curierat privind conformitatea documentelor şi încadrării personalului. Cea mai recentă acţiune a avut loc pe 1 decembrie, la biroul Gls de Puurs, unde oficialii au constatat 39 de nereguli, din care 33 la angajaţi cu jumătate de normă și 5 la angajaţi care prestau muncă ilegală. Aceste ultime cazuri se referă la șoferii care nu au fost înregistrați la Oficiul Național de Asigurări Sociale, după cum afirmă presa belgiană, precizând că inspectorii au sigilat sucursala la finalul verificării.

Cu câteva zile mai devreme, pe 22 noiembrie, același Inspectorat efectuase verificări în două oficii ale NLPPost din Wommelgem și Anvers, constatând diverse încălcări ale reglementărilor muncii. În acest caz, verificarea a venit după un reportaj de știri publicat de Hln și Vtm News. Editorul petrecuse câteva zile sub acoperire pe platforma Wommelgem, descoperind mai multe nereguli. În urma verificărilor, această unitate a fost închisă pentru patru zile, blocând inclusiv coletele din interior. Pentru redeschidere, Inspectoratul a stabilit apoi condiții stricte privind încadrarea angajaţilor.

Tot în Belgia, polițiștii efectuează verificări asupra comportamentului șoferilor de vehicule grele în timpul deplasării, utilizând un camion neinscripţionat. Agenții verifică în principal dacă șoferul folosește telefonul mobil sau un alt dispozitiv la volan. Surse din presa belgiană relatează că agenții urmăresc şoferii de camioane dintr-un Stralis care se identifică doar cu simbolul poliției pe ușă. În acest mod, agenții ar fi dat deja mai multe amenzi pentru folosirea telefonului mobil la volan.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut