Deşi anterior se anunţase amânarea pentru 2024, tunelul Mont Blanc va fi complet închis circulației vehiculelor pentru întreținere extraordinară de pe 16 octombrie, ora 8:00, până pe 18 decembrie, ora 22:00. Decizia, potrivit Trasporto Europa, a fost luată în cadrul unei întâlniri între prefecturile italiene din Valle d’Aosta și prefectura franceză din Haute Savoie.
Iniţial, tunelul rutier dintre Italia și Franța trebuia să se închidă în perioada 4 septembrie – 18 decembrie 2023, însă interzicerea traficului greu în tunelul Frejus din cauza alunecării de teren din 17 august, pe partea franceză, a forțat Autoritatea să țină Mont Blanc deschis.
La începutul lui septembrie, ministrul italian de externe Antonio Tajani a anunțat că lucrările se vor amâna până în septembrie 2024, cu condiția ca cele considerate necesare pentru siguranță să fie efectuate până în decembrie 2023, cu închideri doar noaptea.
Ulterior, s-a anunțat că cele mai urgente lucrări vor avea loc în unele nopți din toamna lui 2023, iar pe site-ul companiei Tmb, care gestionează tunelul, a apărut calendarul de închideri nocturne, de luni până joi (de la 22:00 la 6:00), din 18 septembrie până în 15 octombrie. Apoi, închiderea ar trebui prelungită în această perioadă pentru 24 de ore.
Trasporto Europa a actualizat această informare cu faptul că, în dimineața zilei de 27 septembrie, Tmb a anunţat închiderea totală în perioada 16 octombrie – 18 decembrie, pentru „înlocuirea elementelor de tablă rutieră în zona centrală a tunelului și înlocuirea celor 76 de acceleratoare. De asemenea, această închidere va fi folosită pentru realizarea unor lucrări pregătitoare de tăiere a plăcilor în așteptarea următoarelor lucrări de înlocuire în 2024, dar și pentru efectuarea întreținerii”.
Compania precizează că „data de expirare a tuturor abonamentelor (10 sau 20 de tranzite) valabile la data de începere a închiderii totale (16 octombrie 2023) va fi prelungită cu trei luni, automat. Prin urmare, nu va fi necesară nicio cerere specifică de prelungire.”