Ambalajele din lemn care nu respectă legislația în vigoare prezintă un risc fitosanitar foarte mare pentru întreaga Uniune Europeană. În acest context, Garda Civilă din Spania, în cadrul operațiunii Taviur, a intervenit şi a confiscat 3.729 de tone de ambalaje din lemn care prezintă un risc de răspândire a dăunătorilor.
De anul trecut, Serviciul pentru Protecția Naturii din Spania (SEPRONA) a efectuat un total de 828 de controale în acest domeniu și investighează în total 104 persoane pentru nerespectarea reglementărilor europene, scrie Diario de Transporte. Concret, Garda Civilă a depistat 148 de infracțiuni – contra resurselor naturale și a mediului, de primire, contra proprietății industriale, de deturnare sau de apartenență la o organizație criminală.
SEPRONA a mai înregistrat şi 299 de infracțiuni administrative, clasificate ca nerespectare a reglementărilor privind sănătatea plantelor, activități clasificate, deșeuri și mediu.
Reamintim că atunci când un ambalaj din lemn nu primește un tratament sanitar adecvat, acesta poate fi capabil să servească drept vector pentru introducerea și răspândirea dăunătorilor într-un teritoriu. Dăunătorii sunt responsabili pentru deteriorarea a 35 de milioane de hectare de pădure din întreaga lume în fiecare an, în medie fiind introduse în Europa șase noi specii de dăunători ai copacilor. Pentru evitarea acestui risc, la nivel internaţional se aplică Standardul Internaţional pentru Măsuri Fitosanitare, ISPM 15, a cărui aplicare reduce riscul şi descrie tratamentele aprobate. Marca ISPM 15 atestă că toate componentele ambalajului din lemn care îl poartă au primit un tratament adecvat.
Între operaţiunile care au dus la rezultatele menţionate, Diario de Transporte precizează că autorităţile din Las Palmas de Gran Canaria și Santa Cruz de Tenerife au efectuat investigații internaționale care au stabilit că unele firme din sectorul lemnului au aplicat marca ISPM 15 pe paleți fără a fi primit tratamentul termic sau au folosit ștampile contrafăcute pentru aplicarea marcajului ISPM15. La nivel internațional, organele de cercetare au certificat legături cu Germania, Vietnam, Marea Britanie și Belarus.