În 2022, în SUA au fost pregătiţi încă 2.000 de noi şoferi de camion, atenuând astfel din lipsa care le generează probleme companiilor de transport de marfă. Potrivit American Trucking Associations, în 2022, deficitul de șoferi de camion a fost de 78.000, față de 80.000 în anul precedent. Aceste semne ar putea fi considerate bune pentru sector, însă nu în totalitate, deoarece atenuarea are la bază şi o serie de fenomene negative.
În spatele creșterii ofertei de șoferi, care a determinat mulți transportatori cu un singur vehicul să revină să lucreze pentru companiile mai mari, se află încetinirea cererii de transport rutier de mărfuri care a apărut în a doua jumătate a anului 2022 și creșterea costurilor, în primul rând a celui cu combustibilul.
Această tendință se reflectă destul de rapid și asupra salariilor șoferilor: după o creștere semnificativă în ultimii doi ani, acestea prezintă o încetinire. În plus, față de stimulentele anterioare acordate pentru a atrage şoferi de la o companie la alta, acum unii giganți care vor să-şi reducă personalul din cauza scăderii volumelor oferă stimulente pentru concediere. De exemplu, FedEx le oferă şoferilor care au demisionat câte 300 de euro pe săptămână, din decembrie 2022 până în martie 2023.