Nu se poate nega că ultimele luni au fost dificile pentru industria auto pe gaz. Prețul combustibilului a crescut dramatic, ceea ce a redus atractivitatea acestui tip de vehicule. Acest lucru nu înseamnă însă că transportatorii care şi-au dorit camioane pe gaz au renunţat. Dimpotrivă, în Polonia s-a observat o cerere tot mai mare, atingând chiar cifre record. Astfel, dacă la sfârșitul lui februarie 2021, Iveco Polonia anunța livrarea celui de-al 500-lea vehicul LNG pe piaţa locală, la sfârşitul lui decembrie fusese livrată şi mașina cu numărul o mie. Practic, în zece luni, numărul de vehicule Iveco LNG din Polonia s-a dublat.

Cel de-al 1.000-lea camion pe gaz livrat este un autotractor Iveco S-Way NP 460 care va funcționa cu mega remorci, iar cele două rezervoare ale sale vor asigura o autonomie de până la 1.300 de kilometri.

Vehiculul va circula în transport internațional. De aici și prezența aerului condiționat de parcare, un frigider în versiunea Premium, cruise control și navigație prin satelit din fabrică. În plus, s-a decis să se utilizeze iluminarea cu LED și s-a încheiat şi un contract de service pe cinci ani, cu o limită de până la 650.000. km.

Între timp, Iveco se pregătește deja să popularizeze următorul combustibil. De data aceasta ar trebui să fie hidrogenul, ceea ce ar face posibilă alimentarea motoarelor electrice pe distanțe extinse. De asemenea, producătorul a anunțat un parteneriat strategic în acest domeniu, semnând o scrisoare de intenție cu popularul furnizor de gaze Air Liquid. Împreună, companiile doresc să promoveze hidrogenul pe piața europeană, inclusiv pregătirea unei stații de mare eficiență în Franța.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut