Consumul de combustibil în Ungaria a revenit la nivelul din 2020-2021, după ce datele vânzărilor cu amănuntul de benzină și motorină au arătat o scădere drastică în primul trimestru, a declarat pentru Szabad Europa, Otto Grad, secretarul general al Asociației Maghiare pentru Uleiuri Minerale (MÁSZ). Pe baza datelor de retail, până la sfârșitul lunii iunie, surplusul de volum, care în prima jumătate a anului trecut a fost în mare parte atribuit îngheţării prețului combustibilului, va dispărea.
Comparând prima jumătate a lui 2022 cu 2021, MÁSZ a constatat o creștere de 28,7% a consumului de benzină și o creștere cu 35,1% a vânzărilor de motorină. Acest lucru a dispărut acum – potrivit Infostart.hu – după ce scăderea medie de 18,2% în T1 (-10,2% la benzină și -22,4% la motorină) nu s-a oprit.
Directorul general al website-ului care publică preţurile la pompe în toată Ungaria, holtankoljak.hu, Eszter Bujdos, prezice o nouă scădere a cererii, taxa suplimentară de peste 41 HUF pe litru (11 cenţi) inclusă în planul bugetar de anul viitor urmând să afecteze consumul. Potrivit reprezentantului holtankoljak.hu, circa 25% din traficul de la benzinării lipsește în prezent, șoferii alimentând din ce în ce mai rar. Una dintre explicațiile pentru scăderea consumului de motorină este că fermierii din sectorul agricol, la momentul înghețării prețului combustibilului la 480 HUF (1,29 euro), au stocat o cantitate mai mare de combustibil, care le poate ajunge până la sfârșitul perioadei de recoltare de toamnă.