Pentru a fluidiza traficul camioanelor, administrația Portului Constanța are în vedere cel puțin două măsuri importante. Una este implementarea unei aplicații de rezervare pentru traficul rutier de camioane, ce va anticipa traficul și va permite tranzitul pe baza unor reguli sau a unor rezervări, iar a doua vizează sancționarea vehiculelor cu depășiri de greutate sau dimensiuni. Astfel, se are în vedere implementarea unui sistem de cântărire dinamică și de măsurare a dimensiunilor, care va intra în testare în septembrie 2023. Camioanele vor fi cântărite din mers, iar dacă sunt constatate depășiri se vor trimite automat alerte cu numărul de înmatriculare și imaginea vehiculelor către CNAIR, ISCTR și echipajele de poliție rutieră. Sistemul va realiza şi statistici privind numărul de vehicule pe oră, clasificarea acestora indiferent dacă sunt goale sau încărcate, numărul și distanţa între axe, viteza și intervalele dintre ele. Aceste măsuri vin în contextul în care anul trecut a fost considerat record în ceea ce privește traficul de mărfuri prin portul Constanța: 75,5 milioane de tone de mărfuri, față de 67,5 milioane de tone în 2021. Iar tendința se păstrează și anul acesta, când în primele cinci luni s-a înregistrat un trafic de peste 33,8 milioane de tone, cu 3,7 milioane de tone mai mult decât în aceeași perioadă din 2022. Exportul a reprezentat 23,43 milioane de tone, din care aproape jumătate au fost cereale.

Mai multe amănunte ne-au fost oferite de Florin Vizan, directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA (CN APM SA) Constanţa.

Cum a evoluat traficul de mărfuri prin Portul Constanța în 2022 și în primele luni din 2023?

Traficul total de mărfuri în Portul Constanța a înregistrat 75,5 milioane de tone anul trecut, față de 67,5 milioane tone mărfuri operate în 2021. Din total, 79,5% reprezintă trafic maritim și 20,5% fluvial. În 2022, traficul maritim a crescut cu 16%, la valoarea de 60,1 milioane de tone, iar cel fluvial, cu 15,4 milioane de tone, s-a menținut aproximativ la același nivel ca în 2021.

Creșteri semnificative de trafic au fost înregistrate în cazul semințelor uleioase (69,7%), minereurilor de fier și deșeurilor de fier și oțel (47%), petrolului brut (41,7%), produselor chimice derivate din cărbuni și gudron (37,7%), mineralelor brute sau prelucrate (36,8%), produselor petroliere (33,4%), metalice (28,2%), articolelor diverse (28,2%), echipamentelor, mașinilor (12,4%) şi îngrășămintelor (9,5%).

În cazul containerelor, anul trecut s-a înregistrat o creștere de 28,24%, ajungând la 7,9 milioane de tone, față de 6,16 milioane de tone în 2021. Aceeași situație se regăsește și în numărul de TEU: 772.046 în 2022, comparativ cu 631.964 în 2021 (+ 22,16%).

Pe baza rezultatelor înregistrate de la începutul acestui an, sunt semnale că trendul ascendent al traficului de mărfuri prin Portul Constanța se păstrează, creșterea de trafic până la această dată fiind de 12%, față de aceeași perioadă a anului trecut, un an cu trafic record. Spre exemplu, în primele 5 luni ale lui 2023, traficul total de mărfuri a depășit 33,8 milioane de tone, cu circa 3,7 milioane de tone mai mult decât în perioada similară a lui 2022.

Ce mărfuri predomină şi care sunt principalele destinații la import/export?

În 2022, din totalul traficului de 75,5 milioane de tone de mărfuri, exportul a totalizat 23,43 milioane de tone. Cerealele sunt în topul exporturilor realizate prin Portul Constanța, în 2022 (12 milioane de tone). Acestea sunt transportate vrac, principalele destinații fiind Egipt, Iordania, Coreea de Sud, Algeria, Tunisia, Arabia Saudită, Spania, Turcia şi Israel. Se mai exportă produse petroliere, minereuri de fier, produse metalice, minerale brute sau prelucrate.

În cazul importurilor, de 25,12 milioane de tone în 2022, cea mai mare pondere este deţinută de petrolul brut (9 milioane de tone), produsele petroliere, combustibili minerali solizi şi îngrășămintele.

Care este capacitatea maximă de operare a Portului Constanţa și la cât se lucrează în prezent?

Capacitatea maximă de operare a Portului Constanța este de 100 milioane de tone de mărfuri pe an, iar cel mai mare trafic obținut până în prezent a fost de 75 de milioane de tone pe an – nivel record în 2022. Pentru a atinge capacitatea maximă, atât CN APM SA, cât și operatorii privați, investesc în dezvoltarea infrastructurii portuare și a creșterii capacității de operare.

Ce generează cozile de camioane, mai ales în sezonul cerealelor?

Portul Constanța are capacitatea de opera volume mari, fiind proiectat pentru a opera 100 de milioane de tone de mărfuri pe an și dispune de logistica necesară, fiind pregătit să răspundă cu operativitate solicitărilor suplimentare.

Aglomerațiile din exteriorul portului, la porțile de acces, sunt generate, în cea mai mare parte, de modul de lucru și de prioritățile operatorilor. Administrația Portului poate să permită accesul în port, pentru a evita blocajele, doar unui număr de camioane pe care le poate primi la operare operatorul privat. Astfel, întârzierile sunt provocate, în primul rând, de organizarea operatorilor privați care nu respectă capacitatea lor de operare.

În scopul fluidizării accesului camioanelor încărcate cu cereale în Portul Constanța și pentru evitarea blocajelor de trafic ce pot apărea în interiorul și exteriorul incintei portuare, operatorii portuari au fost notificați de administrația portuară să se asigure că traficul rutier generat de camioanele colaboratorilor (traderi, transportatori) să fie proporțional cu capacitatea de operare din terminalele pe care le dețin.

Ce măsuri aţi luat pentru a eficientiza traficul rutier din port?

CN APM SA a luat măsuri cu prioritate pentru eficientizarea rutelor în port și în terminale pentru traficul rutier: mișcarea camioanelor cu cereale se face pe un circuit separat de cel al camioanele goale; accesul în port se poate plăti printr-o aplicație dedicată fără staționări în porți, Constanta Port ALL.

În completare, în prezent, CN APM SA are în lucru […]

[…] Articolul complet îl puteţi citi în revista Logistic Post nr. 3 / iulie 2023. Pentru achiziţii sau abonamente ne puteţi scrie la office@logisticpost.ro. 

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut