Înfiinţată iniţial pentru transportul în cont propriu al produselor din peşte marca Alfredo Seafood (Bistromar), divizia Frigonet Logistics şi-a extins serviciile în urmă cu doi ani prin achiziţia companiei de curierat frigo Bian Cold. Compania a cunoscut o creștere rapidă, ajungând în prezent la aproape 1.000 de tone de marfă rulată lunar în peste 10.000 de puncte de livrare și patru hub-uri naționale. Astfel, de la nevoia de a-și optimiza costurile de transport, compania a ajuns să ofere actualele servicii de nişă, care acoperă o parte din cererea de pe piața de curierat cu produse congelate și refrigerate pentru companii şi persoane fizice, completate de o gamă largă de servicii în domeniul logisticii de produse ce necesită temperatură controlată: depozitare, gestionarea mărfurilor din depozit, picking, transport național.

Am profitat de prezenţa Frigonet Logistics la cea de-a doua ediţie a Bucharest Food Expo, pentru a sta de vorbă cu directorul executiv al companiei, Vasile Voinescu.

Povestea Frigonet Logistics începe la finalul lui 2020, din iniţiativa familiei de antreprenori Dărmănescu, activitatea principală fiind de transport şi distribuţie, la temperatură dublu controlată, pentru produsele marca Alfredo Seafood. La scurt timp, serviciul a fost extins către companii şi persoane fizice din toată ţara, având în vedere lipsa de pe piață a acestui tip de serviciu. În prezent, Frigonet Logistics a ajuns să ruleze, lunar, aproximativ 1.000 de tone de marfă în circa 10.000 de puncte de livrare, greutatea medie a unei livrări fiind de 100 de kilograme.„Deţinem 4 hub-uri la nivel naţional, la Constanţa, Bacău, Cluj şi Deva, locuri de unde distribuim sau redistribuim în judeţele limitrofe. Acolo deţinem şi depozite, iar pentru eficientizarea costurilor descărcăm mărfurile din camioanele de 40 t, care asigură transferul mărfurilor între hub-uri sau către platformele marilor retaileri, iar distribuţia în toată ţara este acoperită cu autoutilitare de 3,5 t”, declară Vasile Voinescu, remarcând buna poziţionare a hub-ului din Deva, într-o zonă care se învecinează cu 6 judeţe importante. Capitala este deservită de trei mașini folosite pentru distribuţia la pescării, hoteluri şi restaurante (HoReCa).

În prezent, flota companiei este formată din 15 vehicule, la care urmează să se alăture alte 6 unităţi (două de 7,5 t şi patru de 3,5 t). Cu toate acestea, compania lucrează în proporție de 70% cu […]

[…] Articolul complet îl puteţi citi în revista Logistic Post nr. 4 / octombrie 2023, disponibilă AICI.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut