Fabricile din cel puțin zece provincii chineze au redus producția sau au închis temporar luna aceasta, după întreruperile curentului impuse de guvern pentru a reduce emisiile de carbon. Până vineri, 24 septembrie, cel puțin 10 companii au declarat burselor din Shanghai și Shenzhen că producția lor a fost afectată de întreruperile de curent, iar câștigurile lor din 2021 ar putea fi afectate negativ. Măsurile sunt conforme unui plan de „control dual” pentru a restricționa activitățile și consumul intensiv de energie, impus de Agenția de planificare economică a Chinei, Comisia Națională pentru Dezvoltare și Reformă.

Planul le-a impus provinciilor să raţionalizeze consumul de energie electrică pentru a controla emisiile, în conformitate cu obiectivul președintelui Xi Jinping, ca emisiile de carbon să respecte ţinta până în 2030 și să atingă neutralitatea carbonului până în 2060. Provinciile afectate includ Jiangsu, Guangdong și Zhejiang, care sunt printre cele mai industrializate din China, fabricile lor producând materiale plastice, electrocasnice, produse chimice şi din oţel și textile. Toate cele trei provincii au primit „ratinguri roșii” pentru neatingerea obiectivelor de consum.

Provinciile găzduiesc, de asemenea, cele mai aglomerate porturi din China – Ningbo, Guangzhou, Nansha, Yantian și Shekou. Provincia Jiangsu se află de-a lungul deltei râului Yangtze, iar exporturile sale de containere sunt de obicei procesate de Shanghai sau Ningbo.

Deoarece acesta este sezonul de vârf pentru transporturile de containere către retailerii din SUA și Europa, noile mișcări ar putea agrava întârzierile din porturi, mai ales dacă întreruperile de curent durează şi după sfârșitul lui septembrie. Și aglomerația de pe coasta de vest a SUA a frânat transporturile, aproximativ 70 de nave așteptând în afara Los Angeles și Long Beach din cauza importurilor în creștere și a insuficienței camioanelor și logisticii terestre. „Va exista un impact asupra producției din fabrici, iar acest lucru va afecta cu siguranță volumul transporturilor de containere pe termen scurt. Încă nu este clar cât timp va fi în vigoare restricţia, deci nu putem şti impactul pe termen mai lung“, a declarat analistul Linerlytica, Tan Hua Joo, pentru Loadstar.

Cea mai mare parte a aprovizionării cu energie electrică a Chinei este alimentată cu cărbune și, deși industriile afectate pot folosi energia regenerabilă ca înlocuitor, schimbarea nu va avea loc peste noapte, chiar dacă guvernul a investit puternic în energia eoliană.

 

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut