În cadrul unui control rutier de rutină, Inspectoratul de Transport (ITD) din Lodz, Polonia, a identificat doi şoferi azeri de camion care au încălcat în mod repetat normele de muncă și odihnă, ajungând să conducă peste 30 de ore fiecare.

Inspectorii de la filiala WITD din Lodz au efectuat pe 6 noiembrie o serie de controale de rutină asupra vehiculelor de marfă pe autostrada A2, lângă Stryków. În timpul campaniei, au oprit şi două camioane care mergeau în convoi. După cum relatează 40ton.net, vehiculele erau folosite de un transportator din Azerbaidjan pentru a transporta flori din Olanda în Federația Rusă. ITD a verificat înregistrările tahografului, iar rezultatele „i-au șocat pe inspectori”. „Dintre numeroasele încălcări identificate, de remarcat au fost perioadele petrecute de şoferi la volan: aproape 36 de ore, respectiv 31 de ore. Pentru a realiza o astfel de „performanţă”, șoferii nu și-au luat pauzele necesare și nu s-au odihnit. Din conversațiile cu șoferii, a reieşit că angajatorul planificase transporturile, presupunând că vor fi efectuate de echipaje de câte doi şoferi, dar în fapt le-a permis șoferilor să conducă singuri. Prin urmare, cursele care ar fi trebuit să dureze 5-6 zile au durat 2-3 zile”, se arată în comunicatul WITD Lodz.

Încălcările identificate s-au soldat cu deschiderea a două dosare administrative împotriva transportatorului azer, sub ameninţarea unor amenzi de câteva mii de zloți. Șoferii, la rândul lor, au fost amendați în total cu echivalentul a 3.300 de euro.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut