Producătorul turc Karsan, care și-a făcut un nume pe piața europeană cu licitațiile câștigate, continuă să-și consolideze prezența în străinătate. Acum, în cooperare cu distribuitorul său Anadolu Automobil România (AAR), Karsan a câştigat licitaţiile pentru vânzarea a 16 vehicule e-JEST la Aiud şi a 4 e-JEST la Siret. În cadrul licitațiilor câștigate, vor fi instalate şi 20 de stații de încărcare.

Unităţile e-JEST vor fi primele microbuze electrice din orașele Aiud și Siret, „Cu aceste noi acorduri, am început în forţă 2023. În acest an, numărul vehiculelor electrice Karsan în România va depăși 200”, a declarat CEO-ul Karsan, Okan Baș.

Subliniind că brandul turcesc Karsan joacă un rol de top în transformarea vehiculelor electrice în România, Okan Baş a spus: „Este posibil să vedem autobuze electrice Karsan în multe alte oraşe româneşti. România este una dintre țările lider în transformarea transportului public electrificat în Europa.”

În opinia lui Okan Baş, România este una dintre piețele țintă ale Karsan, la fel ca Franța și Italia. „Karsan a devenit în scurt timp brandul turcesc cu cea mai mare flotă de la 6 metri până la 18 metri pe piața de vehicule electrice din România. Suntem fericiți să facem parte din transformarea electrică a orașelor Aiud și Siret cu Karsan e-JEST, liderul pieței europene de microbuze electrice”, a mai spus acesta.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut