După întâlnirea de vineri, 23 februarie, de la Primăria din Słubice, fermierii polonezi au stabilit că blocada de la Świecko, chiar înainte de podul peste Oder, va începe duminică, 25 februarie, la ora 13.00 și se va încheia o zi mai târziu, luni, 26 februarie, tot la ora 13.00, relatează portalul local Słubice24.pl. Decizia a fost luată pentru a reduce pierderile din alte industrii, în special cele din transportul rutier internațional. Fermierii, însă, spun că acesta este un „protest de avertizare”, iar dacă cerințele nu le sunt îndeplinite sau interesul guvernului este prea scăzut, pot reveni la planul iniţial.

În timpul protestului, toate camioanele vor trebui să iasă de pe autostrada A2 spre traseul S3, la intersecția Jordanowo, iar de acolo vor putea merge până la granița din Gubinek (la aproximativ 100 de kilometri distanță) sau în Kołbaskowo (la aproximativ 160 de kilometri distanță). În plus, va fi interzisă ieșirea de pe șoseaua DK92 spre autostrada A2 spre vest, la intersecția Rzepin.

Într-o scrisoare deschisă adresată fermierilor, organizația de transportatori Transport i Logistyka Polska (TLP) a precizat că înțelege perfect motivele protestelor, însă a subliniat că protestul unui grup profesional nu poate avea loc în detrimentul altui sector și nu poate expune întreaga economie națională la pierderi. Prin urmare, organizația a făcut un apel la fermieri să se abțină de la blocarea principalelor rute de tranzit incluse în rețeaua TENT-T (cum ar fi A2 până la granița din Świecko, de-a lungul rutei internaționale E30).

Potrivit TLP, într-o lună, prin punctele de frontieră cu Germania trec exporturi în valoare de aproximativ 11 miliarde de euro. În plus, peste 40% din munca prestată de transportatorii internaționali polonezi este direct legată de piața germană. Iar în condițiile crizei actuale cu care se confruntă sectorul transporturilor, cu marje dramatic reduse, necesitatea unui ocol poate face ca multe comenzi să fie neprofitabile.

 

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut