Compania olandeză Transport Groep Noord folosește în premieră pentru transportul laptelui în Europa un autotractor electric cu celule de combustie, alimentat cu hidrogen. Acesta a fost furnizat de producătorul american Hyzon Motors, care a deschis recent o unitate de producție în Europa. Modelul se numește HyMax 450 Puller și este construit pe un șasiu Daf cu propulsie electrică. Autotractorul are un motor de 550 kW și o autonomie de până la 520 de kilometri, cu posibilitatea deplasării unui vehicul articulat cu masa totală de 55 de tone, valoare permisă în Olanda pe trasee specifice. Transport Groep Noord îl folosește ca parte a unei flote de douăzeci și cinci de vehicule industriale care se ocupă cu transportul laptelui pentru consorțiul Royal FrieslandCampina și este primul pas al companiei de transport către obiectivul zero emisii.

FrieslandCampina, unul dintre cei mai mari producători de lactate din lume, cu sucursale în 100 de țări şi 20.000 de angajați, a lansat programul „Hrănirea unei planete mai bune“ cu care intenționează să realizeze o producție cu emisii zero până în 2050 și, ca etapă intermediară, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu o treime până în 2030. În logistică, a început să facă acest lucru acum cinci ani, prin folosirea de vehicule cu LNG și începe acum şi cu cele pe hidrogen. În comparație cu vehiculele electrice alimentate cu baterii, această soluție reduce greutatea camionului cu două până la cinci tone, mărind sarcina utilă.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut