Lipsa oțelui și aluminiului a crescut timpul de livrare pentru remorcile noi de la 8-12 săptămâni la aproximativ 10 luni, după cum afirmă managerul de vânzări Jens Berg de la Krone ScanBalt, responsabil de activitățile Krone din Danemarca. „Toată lumea poate înțelege o ajustare a prețului, dar faptul că timpul de livrare pentru remorcile noi este acum de până la zece luni pune transportatorii într-o situație complet nouă. Aceştia trebuie să planifice câte și ce tipuri de remorci noi au nevoie în al doilea trimestru al lui 2022“, spune Jens Berg.

El subliniază că, în consecință, vor fi mai multe remorci vechi pe drumuri. „Transportatorii trebuie să planifice achiziţiile pe termen lung. Ei se află în situaţia în care trebuie să evalueze dacă remorcile care trebuiau înlocuite vor putea fi utilizate în siguranţă cel puţin încă un  an, ceea ce presupune trecerea printr-o inspecție tehnică ce costă între 20.000 și 30.000 de coroane“, punctează Jens Berg. „Experimentăm, de asemenea, situaţia în care o mare parte din mărfuri nu sunt mutate din cauza deficitului de remorci. Producătorii de camioane se află exact în aceeași situație. În următoarele luni, vom vedea vehicule şi echipamente mai vechi pe drumuri“, spune reprezentantul Krone ScanBalt.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut