Maersk a deschis un al doilea depozit farmaceutic la centrul său de depozitare și distribuție din Mszczonów, lângă Varșovia. Maersk operează în Europa Centrală din 2001 și a lansat proiectul de deschidere a celui de-al doilea depozit farmaceutic la sfârșitul lui 2020.

Depozitul, care este conform bunelor practici de distribuție şi fabricație şi certificat ISO 9001 [QMS], ISO 12485 [Dispozitive medicale] și ISO 22000 [HACCP], are aproximativ 15.000 m2 de spațiu de depozitare, cu o înălțime operațională de 11,5 m și o capacitate aproximativă de 24.000 de locuri pentru paleți. Este primul depozit din Polonia care a obținut un certificat BREEAM Excellent, cu panouri fotovoltaice instalate pe acoperiș şi cu sistem de apă răcită utilizat pentru a furniza energie răcitoarelor tuturor unităților de tratare a aerului și a ventiloconvectoarelor. Instalația de recuperare a căldurii va alimenta rezervorul tampon situat în camera cazanelor pe gaz, iar căldura reciclată colectată în acest mod va fi utilizată pentru alimentarea încălzitoarelor în unitățile de tratare a aerului în timpul verii.

Poziţionat lângă autostrada S7, care face legătura între cele mai populate două zone metropolitane poloneze – Silezia și Mazovia, cu Varșovia – depozitul are acces facil la autostrăzile A1 și A2. De asemenea, se află la 40 km de Aeroportul Chopin din Varșovia.

Potrivit Maersk, clienții săi din farma care folosesc deja depozitul existent urmăresc noua facilitate. Boehringer Ingelheim Polonia și-a exprimat deja interesul, iar Bayer a anunțat că își va extinde colaborarea cu Maersk și își va transfera afacerea în noul depozit, ca prim chiriaș. „Clienții din sectorul farmaceutic se așteaptă ca partenerii lor logistici să nu le ofere doar soluții – cum ar fi depozitarea și distribuția – care să îndeplinească ambițiile lor de creștere, ci şi soluţii potrivite cu mediul și obiectivele de durabilitate. Acest lucru, combinat cu caracteristici care sporesc controlul calității și cunoștințele de piață ale personalului, fac din această facilitate o opțiune atractivă pentru clienții farma mondiali puternic prezenți în Europa Centrală”, a declarat Hristo Petkov, Global Vertical Head of Pharma la Maersk.

Echipa globală Maersk Pharma gestionează în prezent peste 25.000 de comenzi pe an pentru mai mult de 30 de clienți cheie care transportă produse farmaceutice și veterinare, dispozitive medicale și produse farmaceutice periculoase.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut