Douăzeci și două de state ale Uniunii Europene din douăzeci și șapte nu au implementat încă, sau au făcut-o cu întârziere, noile reguli privind detașarea transnațională a șoferilor de camioane. Comisia Europeană a trimis scrisorile de încălcare a dreptului comunitar acestor guverne. Potrivit Comisiei, statele nu au aplicat Directiva UE 2020/1057 în termenul limită. Destinatarii scrisorii sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Estonia, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Cehia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria.

Noile reguli trebuiau implementate în întreaga Uniune până pe 2 februarie 2022. În special, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Suedia și Austria nu au respectat Directiva UE 2020/1057, în timp ce Bulgaria, Ungaria, Croația, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Cehia au făcut-o târziu. Este interesant de observat că multe țări care nu au aplicat noile reguli sunt cele care le-au aprobat, argumentând că detașarea ilegală generează concurență neloială pe teritoriul lor, în timp ce, printre cele care le-au aplicat – Danemarca, Finlanda, Franța, România și Slovacia – sunt state care s-au opus reformei transportului rutier internațional.

Danemarca, de altfel, şi reacţionează: „Este inacceptabil că aproape niciun stat membru nu a implementat Pachetul Mobilitate al UE şi că regulile nu sunt încă sub control”, consideră ITD, referindu-se la faptul că Danemarca este în proces de implementare a acestora. Autoritatea daneză de transport și poliția vor începe să sancționeze conform noilor reguli în Danemarca din 30 aprilie, menţionează Jens Hvid Bang, consultant șef la ITD. „Întreaga industrie a transporturilor trebuie să preia controlul asupra Pachetului Mobilitate, deci este pozitiv că UE inițiază acum dosare împotriva acestor țări. Nu ar fi trebuit să se ajungă aici.”

Dacă statele avertizate nu se asigură că normele sunt puse în aplicare, Comisia Europeană poate în cele din urmă să introducă o acțiune împotriva lor în fața Curții Europene de Justiție.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut