UPS îl numeşte pe Marcin Gołębiewski în funcția de șef al clusterului Europa Centrală, fiind responsabil de supravegherea operațiunilor cu colete mici și de dezvoltarea de business și strategia UPS în această regiune. Cu biroul în Varșovia, el îi va raporta lui Kim Ruymbeke, care a acceptat poziția de președinte al East EMEAI.

„Sunt încântat să mă întorc în Polonia, unde mi-am început cariera și unde lucrez cu o echipă excepțională, într-una dintre cele mai vibrante regiuni din Europa. Din noul rol, voi sprijini companiile de toate dimensiunile, contribuind astfel la crearea de noi oportunități de comerț pentru acestea, atât la nivel național, cât și internațional”, a declarat Marcin Gołębiewski.

UPS Central Europe are peste 2.100 de angajați și deține 5 facilități logistice la nivel mondial. Aceste facilități logistice au ca scop susținerea pieței din Europa Centrală, Cehia și Slovacia fiind lideri în ceea ce privește numărul de utilizatori de internet care cumpără bunuri și servicii online (E-shoppers), cu procente de 85% și 84%. Potrivit celui mai recent raport al eCommerce Europe, acest procent este de 78% în Ungaria și de 73% în Polonia.

Anterior acestei numiri, Marcin a deținut funcția de director financiar în Europa Centrală, Orientul Mijlociu și Africa. A condus mai multe proiecte care au avut un impact pozitiv asupra satisfacției clienților și asupra optimizării operațiunilor.

Marcin îi va raporta lui Kim Ruymbeke, noul președinte East EMEAI. Ea va supraveghea strategia UPS în Germania și țările din Alpi, Europa Centrală, Turcia, precum și în Orientul Mijlociu și Africa. Expertiza ei va avea un rol esențial în promovarea sinergiei în aceste regiuni diverse pentru a asigura creșterea continuă și excelența în furnizarea de servicii.

De origine poloneză, Marcin s-a alăturat UPS în 2004, ca Accounting Supervisor. Ulterior, a preluat diferite roluri în domeniul financiar în cadrul Regiunii, în Polonia și în Italia, înainte de a ocupa funcția de director financiar atât pentru Districtul Vest, cât și pentru Districtul CEMEA.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut