Activitatea de fuziuni și achiziții în logistică a rămas ridicată anul trecut în Marea Britanie, deşi numărul tranzacțiilor a scăzut faţă de nivelul record din 2021, potrivit firmei de consultanță în afaceri BDO.

Volumul tranzacțiilor în 2022 a fost uşor sub cel din anul precedent, cu 62 de tranzacții finalizate (66 în 2021), la o valoare totală de 3,06 miliarde de lire sterline.

Mai exact, potrivit BDO, după trei trimestre consecutive de declin, activitatea a crescut în ultimul trimestru, cu 17 tranzacții încheiate în T4. Dintre acestea, 60% au fost transfrontaliere – cel mai mare număr din 2016 – demonstrând că interesul cumpărătorilor internaționali a rămas ridicat.

Palletforce, EFS Global, Knowles Transport și CitySprint au fost doar câteva dintre firmele care au marcat pe piața de achiziții anul trecut. Knowles Transport a preluat colegul 3PL Masters Logistical în octombrie anul trecut, când managerul Alex Knowles spunea: „Cererea rămâne susținută pentru serviciile noastre, iar creșterea flotei și a capacităţii de depozitare ne vor permite să ne extindem și mai mult operațiunile, astfel încât să răspundă cerințelor și nevoilor clienților existenți, dar și ale noilor clienți.”

Jason Whitworth, partener BDO Fuziuni&Achiziţii, a declarat: „Având în vedere că 2021 a fost susținut de cererea de acorduri în urma Brexit-ului, volumele de tranzacții de anul trecut reafirmă că sectorul rămâne plin de viață pentru fuziuni și achiziții. Valoarea totală a tranzacțiilor a scăzut în T4, reflectând o trecere la tranzacții mai mici. Cu toate acestea, valoarea anuală a tranzacțiilor a rămas ridicată, încorporând o serie de mişcări de mare valoare și reflectând apetitul continuu pentru consolidarea la scară largă.”

Cu toate acestea, potrivit Motor Transport, Whitworth a avertizat: „Deși continuăm să vedem un apetit puternic pentru achiziții strategice și consolidare, incertitudinea actuală în jurul perspectivelor economice și performanței financiare viitoare cere mai multă prudență în abordarea cumpărătorilor de a evalua, cu un accent sporit pe sustenabilitatea câștigurilor și marje.”

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut