Consiliul de administrație al Asociației Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA) l-a ales pe Luca de Meo, CEO al Grupului Renault, ca președinte pentru 2023. Începând cu 1 ianuarie, acesta va prelua președinția de la CEO-ul BMW, Oliver Zipse, care a ocupat funcţia în ultimii doi ani.

„Acești ani au fost marcați de pandemie, întreruperile lanțului de aprovizionare, de războiul din Ucraina și criza energetică – evenimente care au avut un impact profund asupra sectorului nostru. Cu toate acestea, industria auto europeană a fost coloana vertebrală a UE în vremuri extrem de volatile. În același timp, am avertizat împotriva supra-reglementării și am cerut ca neutralitatea tehnologică să fie baza competitivității UE”, a declarat președintele ACEA, Oliver Zipse. Viitorul președinte al ACEA, Luca de Meo, a adăugat: „Avem nevoie urgentă ca Europa să implementeze politici care să sprijine obiectivul nostru de decarbonizare și să ne permită să ne confruntăm cu o concurență globală în creștere. Industria noastră se angajează să investească masiv în mobilitatea electronică și să asigure crearea de valoare și locuri de muncă în Europa. Totuși, propunerea Euro 7, în forma sa actuală, ar elimina resurse umane și financiare masive de la electrificare, chiar în momentul în care alte regiuni ale lumii creează un mediu de investiții atractiv pentru mobilitatea cu emisii zero. ACEA va continua să pledeze pentru un echilibru între ceea ce este bun pentru mediu, ceea ce este bun pentru economia Europei și ceea ce este bun pentru societate.”

Președintele ACEA este ales pentru un mandat de un an, dar apoi acesta poate fi reînnoit.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut