Maersk a confirmat că nava sa închiriată, numită Dyros, a pierdut luni, 21 martie, circa 90 de containere în Pacificul de Nord, la aproximativ 1.200 nm est de Japonia. Pierderile, cauzate de vremea severă, au inclus şi nouă cutii care conțineau mărfuri periculoase.

Nava cu 4.578 TEU, deținută de Costamare, care venea de la Yantian şi era în drum spre Seattle, a întâmpinat dificultăți la sud de Peninsula Kamchatka a Rusiei. Aceasta va fi acum redirecționată într-un alt port, pentru a gestiona cele aproximativ 100 de containere deteriorate aflate încă la bord. „Nouă dintre aceste containere sunt etichetate ca marfă periculoasă și conțineu baterii litiu-ion”, a declarat Maersk pentru The Loadstar.

Consultantul WK Webster privind reclamaţiile a raportat că întreaga amploare a pierderii mărfurilor peste bord și orice daune fizice însoțitoare aduse containerelor aflate încă la bord ar putea să nu fie clară până când nava nu acostează. WK Webster va confirma „amploarea pierderilor” odată ce nava va ajunge în portul desemnat, unde este așteptată duminică.

Maersk a adăugat: „Siguranța echipajului, a navei și a operațiunilor este de cea mai mare importanță. Considerăm acest incident ca fiind foarte grav şi va fi investigat amănunțit, cu scopul de a minimiza riscul unor incidente similare în viitor.”

Pacificul de Nord a fost scena mai multor pierderi de containere în ultimii ani, ducând la daune de asigurări de sute de milioane de dolari.

 

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare