Odată cu blocajul impus de pandemia care a forțat milioane de utilizatori să comande din online aproape orice în ultimele 18 luni, sosirea zilnică a pachetelor/coletelor le-a oferit multora o rară emoție într-o lume fără magazine, restaurante, cinematografe și călătorii. Rezultatul a „înveselit“, de asemenea, industria ambalajelor de hârtie de 350 miliarde de dolari: volumul de carton utilizat pentru livrarea bunurilor de la comercianții cu amănuntul către gospodării a crescut anul trecut cu aproape 40%, potrivit Smithers.

Faţă de perioada pre-pandemică, companiile de ambalaje trebuie să aibă acum stocuri obligatorii, în vreme ce piețele lor de acțiuni au atins noi cote: de exemplu, acțiunile Smurfit Kappa (cea mai mare companie de ambalaje din carton ondulat din Europa) cotate la Londra au crescut cu 84%, cele ale rivalului Mondi au câștigat 58%, iar cele ale International Paper cotat la New York aproape s-au dublat. Cei trei jucători se numără printre grei, într-o industrie fragmentată la nivel global, care aprovizionează lumea şi cu hârtie, arată Financial Times. Pentru aceştia, noul boom de livrare alimentat de pandemie a contribuit la amortizarea scăderilor anterioare ale cererii de hârtie pe o piaţă tot mai digitalizată.

Industria cartonului din Europa rămâne mai fragmentată decât cea din America de Nord, unde primele șase companii controlează aproximativ 80% din piață. „Industria trece prin cea mai substanțială transformare din ultimele decenii. Pandemia a catapultat-o mult în faţă”, a declarat Oskar Lingqvist, specialist în industrie la McKinsey.

Având în vedere că guvernele din întreaga lume sunt hotărâte să redeschidă definitiv economiile, industria se întreabă acum dacă obiceiurile de cumpărare din timpul coronacrizei se vor menţine. Creșterea prețului cartonului, pe care companiile de ambalare o transferă retailerilor, crește riscul ca o parte din boom-ul exploziv al anului trecut să se stopeze. În ultimele șase luni, prețurile pentru cartonul reciclat în cutii noi au crescut de la un minim de aproximativ 100 EUR/tonă, la 160 EUR/tonă.

Cu toate acestea, executivii companiilor producătoare de carton spun că cea mai mare frică a lor este că nu reușesc să țină pasul cu cererea. „Piețele sunt foarte solicitante, iar oferta de cutii este limitată permanent. Vindem imediat“, a spus Andrew King, director executiv al Mondi, companie a cărei capitalizare de piață a crescut de la 7 la 9 miliarde de lire sterline în ultimele 12 luni.

În ciuda pericolului ca clienții să se împotrivească, perceperea unor prețuri mai mari este un câştig pentru companiile de ambalaje ale căror profituri au rămas în urma performanței electrizante a acțiunilor lor în ultimele 12 luni. Profitul operațional pentru marile grupuri de ambalaje pe bază de hârtie din Europa a scăzut în medie cu un sfert în 2020 din cauza costurilor mai mari, care, de obicei, se pot transmite retailerilor abia în luni de zile.

Însă sectorul este considerat un câștigător natural, deoarece companiile orientate către consumatori înlocuiesc ambalajele din plastic cu alternative mai durabile. „Sectorul asistă la o schimbare a preferințelor și investițiilor clienților către soluții de ambalare durabile.”

În Marea Britanie, de exemplu, mărcile multinaționale de consum și supermarketurile trebuie să respecte promisiunile de a elimina ambalajele de unică folosință inutile sau problematice încă din 2025. Furnizorii evocă un flux de noi ambalaje pe bază de hârtie, cum ar fi inele pentru pachete cu șase beri sau ambalaje pentru împachetarea mezelurilor. L’Oréal, cel mai mare producător de produse cosmetice din lume, lansează anul acesta „containere“ de hârtie pentru mărcile sale Kiehl’s și La Roche-Posay. „Proprietarii de mărci se întreabă însă dacă în cele din urmă consumatorii vor fi dispuși să plătească mai mult pentru o alternativă durabilă la plasticul actual”, spune Justin Jordan, analist Exane BNP Paribas.

Directorul executiv al DS Smith, Miles Roberts, a declarat că firma a semnat recent un contract de șase ani cu un grup de bunuri de larg consum, perioadă mult mai lungă decât cele șase până la 12 luni standard, pentru a colabora la dezvoltarea de noi ambalaje. „Companiile mai mari de ambalaje vor prospera, pe măsură ce retailerii și grupurile de bunuri de consum caută furnizori cu scara necesară pentru a produce ambalaje identice și mai complexe pe diferite piețe.“

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut