Furnizarea de hârtie și carton este sub o presiune puternică. În Finlanda, de exemplu, fabricile de hârtie sunt în grevă din ianuarie, iar unele fabrici franceze și-au oprit producția în această săptămână. Asociația europeană a producătorilor de etichete a emis un avertisment și se așteaptă la o oprire completă a industriei în câteva săptămâni, deoarece nu mai este hârtie disponibilă.

„Panică este primul cuvânt care îmi vine în minte”, spune reprezentantul uneia dintre cele mai mari companii finlandeze de imprimare de etichete din sectorul produselor proaspete. „80% din hârtia folosită pentru etichetele pentru piața europeană provine din Finlanda, ţară în care au fost greve începând din 3 ianuarie. Cea mai recentă grevă a fost confirmată până pe 2 aprilie și nimeni nu știe ce se va întâmpla după aceea. Acum primim hârtie de oriunde putem, pentru a furniza etichete clienților noștri. Însă prețurile sunt mult mai mari. Dacă vrei etichete, va trebui să plătești de o dată și jumătate mai mult decât de obicei. Odată cu apropierea sezonului fructelor moi, situaţia va afecta multe companii de produse proaspete. În supermarketuri rafturile sunt deja goale, iar furnizarea de produse neetichetate este dificilă.”

Acest aspect pare să fi fost complet umbrit de evenimentele recente, deși va avea un impact mare asupra multora. Stocurile se vor lichida în cele din urmă. În Anglia, tipografiile nu funcţionează de săptămâni pentru că pur și simplu nu pot obține hârtie. Alternativele sunt cu greu disponibile. „Unii clienți trec la hârtie de suport din plastic. Dar nu toată lumea poate procesa automat PET-ul fără ajustări. În special senzorii pentru liniile automate de etichetare nu recunosc PET-ul. Singura alternativă sunt materialele exotice din Asia, America de Sud și Orientul Mijlociu, dar asta nu este calitatea cu care suntem obișnuiți. Marii jucători din comerțul electronic se uită acum la posibilitățile de a imprima direct pe cutie, fără etichetă. Dar și cutiile trebuie să fie disponibile.”

Nino Venezia, de la Dutch Graphic Group din Venlo (Olanda), recunoaște, de asemenea, panica privind etichetele, notează Fresh Plaza, dar şi faptul că prețurile materialelor pentru etichete au crescut cu 40% într-un an. „Situația e bizară. Obișnuiam să cumpăr camioane de materiale și livrarea era destul de rapidă, dar acum, un timp de comandă de 10-12 săptămâni nu mai este excepție. Mai mult, prețul s-a triplat între timp. Din fericire, am prevăzut situația din iunie anul trecut și am făcut stocuri, astfel încât suntem capabili încă să operăm la viteză maximă. Pentru noi, furnizarea de polipropilenă-PP este cea mai mare provocare în acest moment.”

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut