Companiile din România se axează din ce în ce mai mult pe achiziția de mobilier office second-hand, prin care pot să economisească de cel puțin 2-3 ori mai mult comparativ cu mobilierul nou, pe fondul scumpirilor generale, arată datele interne Princemob Buro. Astfel, atât IMM-urile, cât și persoanele fizice, se orientează tot mai mult spre mobilă SH, fiind înregistrată o cerere în creștere cu 14% față de anii anteriori.

„Din ce în ce mai multe firme și persoane fizice își îndreaptă atenția către soluții mai economice, precum mobilierul second-hand, în încercarea de a face față creșterii semnificative a prețurilor la mobilier. Aici vorbim nu doar de persoane fizice, ci și de antreprenori cu afaceri mari sau la început de drum în business, care caută soluții de reducere a cheltuielilor sau analizează cu atenție raportul calitate/preț. În ultimii ani, ne-am confruntat cu o creștere substanțială a costurilor pentru producția și distribuția mobilierului, o creștere cauzată de multipli factori, printre care inflația materiilor prime, costurile ridicate ale transportului și schimbările în politică fiscală. Aceste schimbări au dus la o majorare a prețurilor finale pentru mobilierul nou, ceea ce a determinat consumatorii să-și reevalueze opțiunile de cumpărare”, declară George Udriște, CEO Princemob Buro.

Dacă în anii anteriori o mare parte din firme sau persoane fizice preferau chiar să apeleze la credite bancare pentru a achiziţiona mobilier nou, acum se resimte o scădere a reticenței privind mobila SH și un interes mai mare pentru produsele care sunt de calitate, dar sunt la costuri mai mari. Astfel, datele Princemob Buro arată că, în comparație cu anii precedenți, consumatorii sunt acum dispuși să economisească de până la 3 ori mai mult atunci când vine vorba de achiziționarea de mobilier.

În ceea ce privește profilul consumatorilor, cererea cea mai mare pentru mobilier office SH vine din partea companiilor mari și IMM-urilor pentru mobiliarea sediilor și birourilor firmei. Cel mai mare interes pentru mobilă second-hand de birou îl manifestă firmele din domeniul medical, auto, agricultură, curierat, comerţ, dar şi IT.

În ceea ce privește tipul de mobilier SH preferat, antreprenorii comandă cel mai des birouri, dulapuri, scaune ergonomice, scaune de vizitator, iar persoanele fizice cumpără birouri și scaune ergonomice.

Cel mai mare interes pentru mobilier office SH este înregistrat în Cluj, București-Ilfov, Iași, Timișoara și Brașov, iar o comandă medie este între 3.200 lei și 3.800 lei. „Firmele și consumatorii persoane fizice își îndreaptă atenția către acest segment al pieței de mobilier, perceput ca o opțiune mai accesibilă și economică în contextul actual al creșterii prețurilor. Pe fondul cererii tot mai mari, am diversificat gama de produse de mobilă SH, oferind opțiuni convenabile din punct de vedere financiar în ceea ce privește amenajarea sediilor firmelor și a locuințelor românilor. Toate produsele SH comercializate trec printr-un amplu proces de igienizare şi curăţare”, puctează George Udrişte.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut