Cererea puternică de marfă care a ajutat companiile aeriene să rămână pe linia de plutire în timpul pandemiei de Covid-19 dă semne de atenuare pe fondul incertitudinii economice tot mai mari, remarcă Reuters. O potențială slăbire a pieței transportului aerian de marfă coincide cu îngrijorarea tot mai mare în industria aviației că o situație de renaștere a traficului de pasageri, care a redus dependența companiilor aeriene de veniturile din marfă, ar putea fi trecătoare.

Indicele Baltic Air Freight a arătat că tarifele tranzacționale săptămânale pentru mărfurile generale au scăzut cu 8,7% săptămâna trecută, în timp ce grupul de companii aeriene IATA a declarat luni că veniturile din transportul de marfă generate de transportatori în acest an vor scădea cu 6,4%.

Consumatorii și corporațiile se confruntă cu „un fel de vârtej de presiuni ale prețurilor” la care ar fi din ce în ce mai sensibili în restul anului, e de părere Edward Bell, economist la Dubai Emirates NBD.

Piața de transport maritim şi aerian de marfă a înregistrat rate explozive de la pandemie, pe fondul unor reduceri uriașe de capacitate care au lăsat spațiul disponibil limitat în comparație cu mărfurile transportate. Directorul executiv al Korean Air, Walter Cho, a spus că tarifele de transport s-au redus, dar au fost cu mult peste cele de dinainte de pandemie, când exista o capacitate mult mai mare. „Cererea este slabă, mai ales din cauza închiderii Chinei, dar ne așteptăm să-şi revină în curând. Mă aștept ca piața de marfă să fie sustenabilă cel puțin până anul viitor.”

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut