Companiile rusești nu îşi mai pot înnoi flotele acum, pentru că pur și simplu nu mai pot cumpăra camioane europene noi. De asemenea, pentru că nu mai pot achiziţiona piese noi de schimb pentru întreţinerea flotelor, se văd nevoite să folosească anumite tertipuri: să importe camioane second-hand nu foarte vechi, pe care să le demonteze pentru piese de schimb. Asta în contextul în care piesele de schimb din Rusia s-au scumpit chiar și cu 90%, iar forța de muncă din service-uri cu până la 200%.

Potrivit rapoartelor publicate în mass-media rusă, prețurile pentru servisarea camioanelor cresc într-un ritm record, chiar și atunci când se folosesc produse de mărci autohtone. De exemplu, prețul popularelor filtre de ulei Vektor a crescut cu 90%, uleiul de motor rusesc ZIC s-a scumpit cu 67%, în timp ce preţul popularelor anvelope rusești Cordiant a crescut în medie cu 88%. În plus, potrivit 40ton.net, există și o majorare generală a costurilor cu forța de muncă în unităţile de reparaţii, ceea ce înseamnă că ora de manoperă a crescut între 30 şi 200%, în funcție de regiunea țării.

Președintele Asociației Siberiene a Transportatorilor vine însă cu o propunere de rezolvare a situaţiei: să aprovizioneze depozitele rusești cu piese preluate din vehicule uzate. Mai exact, propune importul în masă de camioane donatoare, nu mai vechi de 5 ani, produse în configurații populare ale mărcilor europene, de la care să preia piese şi sisteme pentru parcurile actuale ale companiilor de transport. Pe de altă parte, președintele asociaţiei recunoaște că, pe termen lung, va fi totuşi necesară înlocuirea vehiculelor cu altele non-europene, în principal din China.

Planul de mai sus ar putea fi sprijinit şi de o eventuală eliminare temporară a taxelor vamale la importul camioanelor uzate, dar și de suspendarea taxelor de reciclare legate de casarea mașinilor dezasamblate.

Soluţia propusă de președintele Asociației Siberiene a Transportatorilor ar putea întâmpina însă două probleme: limitarea prin sancțiunile UE a exportului de vehicule către Rusia și Belarus, ceea ce va face dificilă cumpărarea unui număr potrivit de unităţi donatoare, şi diferenţa constructivă şi tehnologică dintre camioanele rusești şi cele operate în majoritatea țărilor europene, inclusiv în Turcia.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut