UNTRR atrage atenția printr-un comunicat de presă că măsura pregătită de Guvern pentru companiile de transport și distribuție, prin care se va acorda o subvenție de 0,5 lei/litru, este insuficientă în raport cu mărimea și nevoile industriei de transport rutier. În acest context, asociația propune un pachet de opt măsuri de sprijin pentru a combate efectele crizei actuale, cu aplicare imediată pentru o perioadă de 90 de zile, cu posibilitate de extindere.

Guvernul a anunțat că bugetul schemei de ajutor se ridică la 300 milioane lei. Potrivit calcului UNTRR, la o rambursare de 0,5 lei/litru, este acoperit un consum de doar 600 milioane litri de motorină, în condițiile în care, în România, consumul de motorină este de 8-9 ori mai mare.

Un camion parcurge în medie, la nivel național, 9.000 km, iar la un consum lunar de 30 l/100 km, costul lunar cu motorina s-ar ridica la 4.590 euro per camion, se arată în comunicatul de presă al asociației.

Măsura de rambursare propusă de Guvern ar returna companiilor circa 270 euro/camion, respectiv doar 5,9% din costul lunar al motorinei per camion. Așa că, bugetul propus de Guvern ar subvenționa motorina doar pentru sub 5% din parcul total de vehicule comerciale, în condițiile în care în România există 40.500 de firme de transport rutier de mărfuri și persoane, respectiv 165.000 de vehicule destinate transportului rutier de mărfuri și 46.000 de vehicule destinate transportului rutier de pasageri. Totodată, sunt înmatriculate aproximativ 870.000 de autoutilitare de transport marfă.

În plus, procesul de rambursare urmează procedura de la rambursarea accizei – proces care a mers greoi.

La prima returnare a supraaccizei din perioada 2014-2017, deși sumele alocate inițial s-au ridicat la aproximativ 2 miliarde lei, real au fost achitate cereri în valoare de numai 67,7 milioane lei (3,4% din bugetul inițial), din cauza capacității limitate de procesare și disponibilității fondurilor în mod real.

UNTRR semnalează că operatorii de transport rutier comercial se află la limita supraviețuirii din cauza creșterii inflației și a prețului la carburanți, pe fondul conflictului din Ucraina. „Unele firme de transport rutier sunt aproape de a-și opri activitatea, iar dacă transportul rutier nu funcționează corespunzător, lanțurile de aprovizionare deja perturbate de conjunctura actuală, vor fi afectate și mai mult până la blocaj. Cei mai mari perdanți vor fi clienții transportatorilor, cetățenii obișnuiți și întreprinderile care vor avea de suferit în cazul în care costurile transportului rutier comercial vor scăpa de sub control.“

UNTRR solicită Guvernului și Parlamentului României următoarele măsuri de sprijin pentru a combate efectele crizei actuale, cu aplicare imediată pentru o perioadă de 90 de zile, cu posibilitate de extindere:

  1. Subvenționarea cu 1,5 lei/litru a prețului la carburant
  2. Reducerea TVA de la 19% la 5% la motorină și benzină
  3. Reducerea accizei de la 330 euro/1.000 litri şi de la 359euro/1.000 l,la 21 euro/1.000 l la motorină și benzină
  4. Obligativitatea indexării tarifului de transport cu costul motorinei la fiecare săptămână
  5. Obligativitatea plății componentei de carburant din tariful de transport la intervale de timp reduse la 15 zile
  6. Amânarea plății finanțărilor – leasing financiar, leasing operațional, credit
  7. Măsuri de reducere și amânare a plății taxelor și contribuțiilor sociale de către firmele de transport rutier, pentru a le oferi suport în cadrul fluxului de bani
  8. Ajutoare de minimis pe modelul francez, de 1.300 euro pentru autotractoare, 600 euro pentru vehicule 7,5-25,9 t, 400 euro pentru celesub 7,5t, 300 euro pentru vehicule sub 3,5t și 1.000 euro pentru autocare.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut