În 2021, piața berii a înregistrat o scădere de numai 0,7% în volum, comparativ cu 2020, până la 16,6 milioane de hectolitri. Mixurile de bere și berile aromatizate, precum și berea fără alcool, au înregistrat cele mai mari creșteri, de aproximativ 20%, în timp ce specialitățile de bere au scăzut cu 43%. La nivelul ambalajelor, piața berii revine uşor la tendințele de dinainte de criză: sticla e în creștere, în timp ce PET-ul pierde teren.

Ponderea deținută de HoReCa în vânzările de bere a crescut anul trecut cu 1% față de 2020, până la 9%, comparativ cu o pondere de 15-20% în anii de dinainte de pandemie. „Venim după un 2021 complicat, în care vânzările de bere în baruri și restaurante au crescut ușor față de 2020, dar închiderile şi restricțiile au împiedicat revenirea la nivelul pre-pandemic. 2022 se anunță chiar mai provocator, în special din cauza situației macroeconomice la nivel local și global, a inflației record și a războiului din Ucraina. În ciuda tuturor acestor constrângeri, acordăm și anul acesta o atenție deosebită activităților de dezvoltare durabilă, sustenabilitate și consum responsabil și sperăm ca piața berii din România să își continue maturizarea”, a declarat Mihai Voicu, Președintele Asociației Berarii României.

Preferința românilor pentru berea fără alcool sau cu un conținut scăzut de alcool, cum sunt mixurile de bere și berile aromatizate, este în creștere, urmând de altfel și tendința europeană de consum. „Deși cu o pondere mică din piață, aceste segmente au înregistrat anul trecut creșteri semnificative în România, de aproximativ 20% față de anul anterior. Asta confirmă preferințele tot mai variate ale românilor în materie de bere, dorința de a experimenta gusturi noi, dar și posibilitatea de a savura gustul berii în situații în care consumul de alcool nu e permis”, a adăugat Julia Leferman, Director general Asociația Berarii României.

Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, sectorul continuă să aibă un impact pozitiv semnificativ asupra economiei românești. Industria berii asigură la nivelul întregii țări, direct și indirect, un număr de aproape 61.000 locuri de muncă, acoperă exclusiv din producția locală aproximativ 97% din consumul intern de bere, iar 50% din ingredientele folosite la fabricarea berii provin din agricultura României.

Între tipurile de bere consumate în 2021, conduce berea lager, cu o pondere de 93,6%, în ușoară scădere față de anul anterior. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 3,8% din piață (+21%), iar berea fără alcool a deținut o pondere de 1,7% (+20%). Specialitățile – berea neagră, nepasteurizată, albă, ale etc. – dețin 0,9% din piață și sunt cele mai afectate de criza Covid-19. Categoria a marcat anul trecut o scădere puternică, de 43%, continuând trendul descendent înregistrat în 2020 (-28%).

Structura în funcție de ambalaj a pieței berii a reluat în 2021 tendințele de dinainte de pandemie. Vedeta incontestabilă a fost sticla (31,6%), cu o creștere de 4% față de anul anterior, după un prim an pandemic de scădere. Și doza (24,3%) și butoiul (2,6%) înregistrează creșteri, în cazul berii ambalate la cutie tendința ultimilor ani fiind de avans constant, iar în cazul KEG-ului, mulțumită unor perioade mai îndelungate de funcționare a sectorului HoReCa, 2021 a adus o ușoară revenire. PET-ul (41,5%) este singurul tip de ambalaj care a scăzut anul trecut, cu peste 5%.

Piața locală a berii continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând în proporţie de 97% în consumul intern. Pe parcursul lui 2021, importurile au cunoscut o ușoară creștere, până la un total de 0,69 milioane de hectolitri.

Eforturile investiționale ale membrilor Asociației înregistrează o tendință în creștere, acestea ridicându-se la 100,5 milioane de euro în 2021 (+28 milioane EUR față de 2020). Contribuțiile membrilor Berarii României la bugetul statului au atins anul trecut 272 milioane de euro.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut