Cu ajutorul sistemului GPS, poliția din regiunea administrativă Franconia Superioară, landul Bavaria, a depistat săptămâna aceasta o semiremorcă furată. Marți, proprietarul unei companii de transport din Magdeburg a raportat vehiculul ca fiind furat, după cum au precizat reprezentanţii poliţiei. Neobișnuit a fost faptul că proprietarul a fost în măsură să-i ofere ofițerului date cu privire la locația vehiculului, în timp real. Potrivit acestora, semiremorca se afla chiar pe autostrada A9, în apropiere de Himmelkron. Poliția din Magdeburg a transmis apoi informația colegilor lor din Franconia Superioară, iar aceştia, cu ajutorul sistemului live de localizare, au reușit în cele din urmă să oprească în apropiere de Weidenberg (districtul Bayreuth) vehiculul Volvo cu numere de Marea Britanie care tracta semiremorca furată.

Șoferul, în vârstă de 33 de ani, era român şi urma să se întoarcă şi să se stabilească în ţară. Bărbatul trebuie acum să răspundă penal, dar, în primă fază, a fost eliberat după ce a plătit o cauţiune de o mie de euro.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut