Controalele germane privind utilizarea telefoanelor mobile sunt acum planificate astfel încât să fie mai greu de recunoscut. Ofițerii au încetat să mai folosească portbagajul de deasupra maşinii, montând camerele direct pe acoperiș.

Activitățile de acest tip au început în urmă cu doi ani, în 2020. La acea vreme, polițiștii germani foloseau vehicule Volkswagen Transporter nemarcate, pe care montau un portbagaj şi o scară pe care amplasau camere sport. Astfel, acestea erau suficient de sus pentru a privi în interiorul cabinei camioanelor și a observa șoferii care încalcă regulile.

Săptămâna trecută a avut loc o altă ediție a acestui tip de inspecție, efectuată pe autostrada de lângă Göttingen (A7), Germania. Ofițerii au folosit din nou un Volkswagen Transporter nemarcat, iar după ce s-a încheiat campania de control, au şi postat fotografia acestuia pe website. Atunci s-a putut observa că a apărut o nouă metodă de atașare a camerei, direct pe acoperiș cu ventuze, fără a folosi un portbagaj sau o scară.

După control, poliția nu a furnizat nicio statistică, dar a comentat comportamentul șoferilor, spunând că mulți dintre ei nu cred în eficacitatea unei astfel de camere. Inspectorii au verificat cu atenție înregistrările, verificând dacă dispozitivul sportiv a reușit să surprindă încălcările lor. Toate cazurile au fost confirmate și împotriva șoferilor în cauză au fost inițiate proceduri care au condus la emiterea de amenzi.

Penalitatea standard pentru folosirea unui dispozitiv electronic de distragere a atenţiei în timpul conducerii este de 100 de euro, potrivit 40ton.net. Germania abordează această temă într-un mod extrem de restrictiv – se poate obține o amendă chiar și pentru utilizarea afișajului din tabloul de bord al vehiculului, dacă şoferul îi acordă prea multă atenție. Același lucru este valabil și pentru sistemele de navigație sau telefoanele din suporturi, iar condiția de utilizare legală a dispozitivelor este oprirea şi motorul oprit.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut