După ce s-au format la graniţă cozi de camioane de până la 30 km, autoritățile poloneze au anulat de urgență obligația șoferilor de camion de a prezenta teste negative pentru SARS-CoV-2 la intrarea din afara UE, potrivit unui mesaj publicat de serviciul de presă al Asociației Transportatorilor Rutieri Internaționali din Polonia (ZMPD).

Potrivit comunicatului, pe 16 decembrie, președintele ZMPD, Jan Bucek, s-a întâlnit cu ministrul infrastructurii Andrzej Adamczyk. Oficialul a dat asigurări că prim-ministrul Mateusz Morawiecki va semna imediat un decret corespunzător prin care șoferii care intră din est în Polonia vor fi scutiți de testare.

Drept urmare, a fost publicată Rezoluția Consiliului de Miniștri din 16 decembrie 2021 prin care se modifică Regulamentul privind stabilirea anumitor restricții, ordine și interdicții în legătură cu epidemia (Jurnalul de legi 2021, p. 2330), în sensul în care șoferii care efectuează transport internațional, care trec frontierele externe ale UE la intrarea în Polonia, sunt scutiți de obligația de a prezenta teste negative pentru SARS-Cov-2.

Prevederea a intrat în vigoare din momentul publicării sale.

Astfel, de la ora 00:00 a zilei de 17 decembrie a fost anulată obligativitatea testului negativ SARS-Cov-2 pentru şoferii careintră în Polonia din Ucraina, Belarus și Federația Rusă.

Acest regulament (în poloneză) în format PDF poate fi descărcat de aici.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut