Transport and Logistics Polonia împreună cu alte organizații de transportatori din Europa – din Lituania (TTLA, LINAVA), Bulgaria (SMP), Ungaria (NIT), Croația (UHCP) și România (ARTRI) – au cerut Comisiei Europene să introducă un moratoriu asupra prevederii de întoarcere a camioanelor la sediul companiei la fiecare opt săptămâni până la pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a UE.

Noile reglementări ale Pachetului Mobilitate pot avea ca rezultat până la 3,3 milioane de tone suplimentare de emisii de CO2 pe an, ceea ce este comparabil cu valoarea anuală a emisiilor totale din transporturi în Estonia.

Reglementarea de a returna mașina la bază la fiecare opt săptămâni intră în vigoare pe 21 februarie, iar scopul său este de a diferenția camioanele în „locale” și cele „străine” pe o anumită piață.
Cele mai multe vehicule care se vor întoarce la sediul companiilor forțate de noile reglementări vor fi goale și vor genera o amprentă de carbon suplimentară, în dezacord cu politica verde a UE.

Reprezentanții industriei de transport spun că este extrem de îngrijorător faptul că încă nu există indicii că s-au luat măsuri pentru modificarea acestei prevederi. „Considerăm că această măsură are potențialul de a genera costuri și mai mari, nu numai pentru transportul rutier, ci și pentru alte industrii și, în cele din urmă, pentru consumatori, deoarece industria se confruntă cu creșterea prețurilor la energie, lipsa de camioane și șoferi și pandemia de Covid“, scriu reprezentanții industriei.
Potrivit Transport and Logistics Polska, prevederea privind returnarea obligatorie a camionului la bază, precum și utilizarea cotelor de cabotaj în transportul combinat internațional a intrat în Pachetul Mobilitate prin ușa laterală, acestea fiind adăugate de Parlamentul European și de Consiliul UE fără a face parte din propunerea inițială a CE. Astfel, în timpul negocierilor privind pachetul, Comisia și-a exprimat îngrijorarea că acestea sunt contrare ambițiilor Pactului verde european. În plus, impactul lor asupra mediului și piața unică nu au fost evaluate înainte de adoptarea pachetului. Comisia Europeană s-a angajat să facă acest lucru la o dată ulterioară.
După cum amintește TLP, rezultatele cercetării publicate în februarie anul trecut, adică la mai bine de jumătate de an de la adoptarea PM, sugerează că obligația de returnare a camioanelor și cotelor impuse operațiunilor de transport combinat va avea efecte negative, ducând la o creștere a emisiilor din transport. Noile reglementări pot genera până la 3,3 milioane de tone suplimentare de emisii de CO2 pe an, comparabil cu valoarea anuală a emisiilor totale din transporturi în Estonia. De asemenea, ar putea genera până la 704 tone de oxizi de azot și 251 de tone de particule (PM2,5).
Polonia a depus o plângere la CJUE împotriva fragmentelor controversate ale Pachetului Mobilitate în toamna lui 2020.

 

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut