
Retailerul spaniol Dia Group a ajuns la un acord cu Auchan Retail cu privire la vânzarea afacerii sale din Portugalia, pentru 155 de milioane de euro.
Dia a declarat că plecarea din Portugalia, unde operează lanțurile Minipreço și MaisPerto, îi va permite să se concentreze pe piețele în care are o poziție mai puternică.
În Portugalia, unde operează de 30 de ani, portofoliul Dia include 489 de magazine şi trei platforme logistice, potrivit European Supermarket Magazine. „Am intrat într-o fază de consolidare a creșterii și scopul nostru este ca Dia să se concentreze asupra țărilor în care are potențial de creștere”, a spus Martin Tolcachir, CEO al Grupului Dia. Acesta a subliniat că decizia nu a fost ușoară, dar că este mișcarea corectă de făcut.
Minipreço, pe care Dia a descris-o drept o „afacere solidă” care „a funcționat bine într-un mediu complex”, va fi integrat în rețeaua de magazine Auchan Retail din Portugalia, sporindu-i prezența în canalul de proximitate.
Tranzacția ar putea fi finalizată spre sfârșitul lui 2023 și începutul lui 2024, sub rezerva condițiilor obișnuite de închidere.
În prima jumătate a anului său financiar, Dia a raportat pierderi de 67 de milioane de euro, în timp ce vânzările nete au crescut cu 4%, până la 3,6 miliarde de euro.
FOTO: Diacorporate.com