Toate joburile Profi deschise în prezent sunt puse și la dispoziția refugiaţilor ucraineni. Pe “fronturile” Profi s-au făcut pregătirile necesare pentru a acorda un sprijin real refugiaților care își caută un loc de muncă sigur. Scanând codul QR de pe anunțul Profi sau accesând https://oameniidelaprofi.ro/joburi-ucraina/, aceștia pot aplica foarte simplu, în limba ucraineană, la joburile existente în cadrul rețelei.

„Ne-am adaptat procesul de recrutare, angajare și inducție, astfel încât să fim pregătiți să le spunem noilor colegi Ласкаво просимо! Bine ați venit! ”, declară Pawel Musial, directorul general Profi. La doar o zi după începerea acțiunii, s-au semnat deja primele contracte cu persoane sosite din Ucraina.

“Ne-am mobilizat în timp record și am creat o echipă specializată, colegi vorbitori de limba ucraineană, pregătiți să ofere informații și să sprijine integrarea noilor colegi în oricare dintre zonele de business, de la cele aproape 1.600 de magazine Profi integrate și partener din toată țara, până la centrele logistice și chiar sediile administrative Profi”, afirmă Ramona Creţu, manager de dezvoltare organizațională Profi.

O companie puternică este întotdeauna orientată să răspundă nevoilor comunității, iar echipa departamentului HR Profi se ghidează după filozofia #BeKind, bazată pe gesturi mici, dar cu un impact uriaș față de toți cei din jur, fiind hotărâtă zilnic să transforme momente și să ofere sute de oportunități Profi.

Cu aproape 26.000 de angajaţi în magazine integrate și partener, și cu magazine în peste 700 de localități, Profi este cel mai mare angajator privat și totodată rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut