Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat anul trecut 189 de tranzacții finalizate, cu o valoare de 4,3 miliarde de euro, în scădere cu circa 20% față de 2022 (5,2 miliarde de euro), potrivit unei analize realizate de PwC România. Volumul și valoarea tranzacțiilor finalizate în 2023 au înregistrat cele mai mici cifre din ultimii trei ani.
În cazul în care sunt luate în considerare atât tranzacțiile finalizate, cât și cele semnate dar nefinalizate, anul trecut s-au înregistrat 241 de deal-uri, cu o valoare totală de 7,7 miliarde de euro. Multe dintre tranzacțiile semnate au fost anunțate însă în ultimul trimestru, urmând să fie finalizate în acest an, precum achiziția de peste un miliard de euro a rețelei Profi de către Mega Image sau a Alpha Bank de către Unicredit.
”T1 2024 dă semne că acest an ar putea deveni unul foarte bun pentru piața de fuziuni și achiziții din România. Tranzacții mari sunt deja semnate și ne așteptăm să fie încheiate în primul semestru, iar alte tranzacții medii și mici au fost anunțate. Fuziunile și achizițiile rămân un instrument strategic pentru dezvoltarea și creșterea companiilor, în contextul presiunilor din partea concurenței, a noilor tehnologii și a schimbărilor climatice, iar directorii din România iau tot mai mult în considerare opțiunea inițierii unor tranzacții. Potrivit CEO Survey 2024, 4 din 10 (41%) CEO din România au în vedere o tranzacție în următorii trei ani”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.
Pe piața românească au avut loc opt tranzacții foarte mari, de peste 100 milioane de euro. Totuși ultimii ani au adus și câteva tranzacții de peste un miliard de euro. ”Dacă numărul de tranzacții a scăzut, observăm că valoarea medie a unei tranzacții este mai mare decât în anul anterior. România este reconfirmată pentru al patrulea an la rând o piață în care se fac tranzacții de peste un miliard euro: CEZ în 2020, tranzacția în două etape care implică achiziția Neptun Deep de către Romgaz în 2021 și 2022, Enel în 2023. Fără tranzacția de peste un miliard de euro cu Enel, piața locală din 2023 ar fi atins 3,1 miliarde de euro. De remarcat este că 70% din numărul de tranzacții și 80% din valoarea acestora provine din tranzacțiile cu jucători strategici în calitate de cumpărători. Vedem totuși o activitate în creștere a fondurilor de investiții, și a companiilor antreprenoriale care fac tranzacții, cu precădere în domeniul IT”, a declarat George Ureche, Director și Liderul de M&A al PwC România.
Valoarea medie a unei tranzacții a fost anul trecut de 23 milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare valoare medie înregistrată din 2020 până în prezent. Sectoarele IT&C, bunuri de consum, produse și servicii industriale au înregistrat o creștere semnificativă a valorii medii a tranzacțiilor. Valoarea medie a unei tranzacții realizate de investitori strategici a fost de 25 milioane de euro, în timp ce valoarea medie a unei tranzacții realizate de fondurile de investiții a fost la un nivel mai redus.
Segmentul de tranzacții de peste 5 milioane de euro rămâne în continuare unul efervescent, cu aproximativ 51% din numărul total de tranzacții încheiate, ceea ce indică faptul că există încă loc pentru consolidare și investiții de capital de risc.