Producătorul de băuturi şi produse alimentare PepsiCo anunță numirea lui Radu Berevoescu în funcția de General Manager & Senior Commercial Director East Balkans. Radu Berevoescu preia această funcție de la Adrian Lacătuș, fiind cel de-al doilea român numit la conducerea businessului PepsiCo în România.

Radu și-a început cariera în PepsiCo în 2010 cu un rol local și a evoluat preluând poziții în Greater Balkans și Central Europe Greater Balkans FP&A (Financial planning & analysis). În 2019, a devenit Finance Director East Balkans, coordonând departamentul financiar și contribuind la gestionarea companiei în perioada pandemiei. În 2021, acesta a preluat rolul de Organized Trade Director, unde a construit parteneriate strategice si a obținut creșteri ale cotei de piață în toate categoriile. “Sunt mândru să fac parte din echipa PepsiCo și să preiau acest rol cheie în regiunea East Balkans cu un obiectiv clar de a continua creșterea și dezvoltarea companiei în regiune. Alături de echipă și cu o viziune bine conturată, suntem hotărâți să avem un impact pozitiv și să ne atingem obiectivele, inovând în industria alimentară și a băuturilor”, a declarat Radu Berevoescu.

Numirea lui Radu Berevoescu în această nouă funcție coincide cu promovarea lui Adrian Lăcătuș în poziția de Senior Director Revenue Growth Management, PepsiCo Europe. În acest nou rol, Adrian va fi responsabil pentru proiectarea și implementarea unui nou cadru de termeni comerciali conceput pentru a îmbunătăți eficiența și eficacitatea investițiilor comerciale PepsiCo în Europa.

În ultimii cinci ani, Adrian și-a construit o experiență impresionantă în Balcanii de Est, fiind recunoscut pentru conducerea sa axată pe oameni și promovarea talentelor interne. În cadrul mandatului său, compania a trecut printr-o serie de proiecte de transformare și digitalizare, cu o atenție deosebită pe zona de sustenabilitate și mediu, un exemplu în acest sens fiind lansarea pe scară largă a ambalajelor de tip rPet (ambalaje din plastic 100% reciclat) în portofoliul de băuturi sau susținerea continuă a fermierilor locali prin programul de agricultură sustenabilă al PepsiCo.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut