În timp ce trecerea de la transportul rutier la cel feroviar este crucială pentru atingerea obiectivelor UE în materie de climă, granițele dintre statele membre reprezintă o povară pentru mulți operatori feroviari, în special pentru transportul de marfă, avertizează un raport al Agenției pentru Căi Ferate a UE (ERA), prezentat la Bruxelles luni, 12 decembrie.

Cu emisii mai scăzute de carbon și consum mai mic de energie pe kilometru decât alte forme de transport, cum ar fi cu camioanele, trenurile sunt „cel mai durabil mod de transport”, potrivit raportului ERA, analizat de Euractiv.

Cu toate acestea, în timp ce camioanele și avioanele pot traversa cu ușurință granițele în cadrul pieței unice a UE, trenurile se confruntă adesea cu bariere tehnice, forțându-le să staţioneze la frontieră și să se adapteze la diferite reguli sau cerințe de infrastructură.

La unele frontiere, acest lucru poate duce la o pierdere de până la 9 ore, se arată în raport, creând un obstacol în calea trecerii de la rutier şi aerian la transportul de marfă feroviar – obiectivul UE pentru 2030 urmăreşte transferul a 30% din totalul mărfurilor transportate, dar până acum nu s-a înregistrat niciun progres în acest sens, după cum observă Josef Doppelbauer, directorul executiv al ERA. „Cota modală reală a trenului rămâne stabilă în jurul sau sub 18%. Dacă ne uităm cu atenție, putem chiar să vedem că în ultimii doi ani cota modală a scăzut, iar asta ar trebui să arate urgența acțiunii. Cu cât așteptăm mai mult, cu atât devine mai dificil.”

ERA subliniază importanța eliminării barierelor tehnice la punctele de trecere a frontierei pentru a îmbunătăți atractivitatea trenurilor. Analizând patru studii de caz, din care două pentru transportul de marfă, au calculat cât timp se pierde la frontieră din cauza verificărilor tehnice.

La granița dintre Austria și Italia, de exemplu, la faimosul pas Brenner, 50 de minute se pierd din cauza verificărilor tehnice necesare și adaptării manuale a frânelor la reguli ușor diferite din Italia și, respectiv, Austria.

La granița dintre România și Bulgaria, raportul spune că între șase și nouă ore ar putea fi economisite prin reducerea controalelor tehnice la frontieră, care sunt necesare potrivit legislației naționale și remedierea altor probleme tehnice. „Obiectivul este de a reduce acest timp pierdut la zero”, a spus Doppelbauer, pentru a ajunge la o „conducere fără întreruperi”.

În loc să solicite verificări tehnice la frontieră, frânele ar putea fi verificate, de exemplu, înainte de plecarea trenului și după sosirea la destinația finală.

Pentru CE, armonizarea regulilor feroviare nu înseamnă doar economie de timp la punctele de trecere a frontierei, ci și facilitarea lansării de noi servicii feroviare. „Barierele tehnice contează. Diferențele de specificitate tehnice între statele membre înseamnă adesea că, pentru a începe să opereze pe o anumită rută, trebuie să fie comandate trenuri noi, care sunt modificate special pentru țările prin care trec. Asta înseamnă că înființarea oricărui serviciu nou reprezintă un risc mare”, a spus Keir Fitch, care conduce unitatea pentru siguranță feroviară și interoperabilitate din cadrul CE

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut