De luni, 18 iulie 2022, Registrul Auto Român (RAR) a implementat serviciul „CIV prin curier”. Astfel, persoanele care solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului pot opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid, anunţă Biroul de presă al RAR.

„Când veniți cu autovehiculul la RAR, după identificare și verificare, puteți pleca fără să mai așteptați eliberarea actului (CIV). Îl veți primi prin curier, dacă solicitați acest lucru, în maximum 3 zile lucrătoare, termen care poate fi prelungit doar în situația excepțională în care emiterea CIV este condiționată de răspunsul altor entități externe. RAR nu taxează acest serviciu. Veți plăti doar taxa de curierat la primirea documentelor“, a declarat Alina Niță, Director General RAR.

Clienții pot menționa pe cererea pe care o completează la sediul RAR faptul că doresc primirea CIV prin curier și vor scana cu un telefon mobil un cod QR care permite accesarea directă a linkului pentru înregistrarea solicitării. Aceste facilități sunt disponibile la intrarea în fiecare reprezentanță RAR din țară.

De asemenea, rămâne în vigoare și opțiunea de ridicare personală a CIV direct de la ghișeul reprezentanței teritoriale unde a fost efectuată activitatea.

Noul serviciu a fost conceput în special în beneficiul clienților care nu au domiciliul în orașele reședință de județ, care au de parcurs distanțe mai mari pentru revenire. De asemenea, prin acest demers se decongestionează și zona de așteptare pentru clienți.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut