Dinamica creșterii salariilor pentru șoferii de camion din Rusia în prima jumătate a acestui an s-a dovedit a fi cea mai puternică din cele peste 100 de ocupaţii analizate de HeadHunter, asociația AvtoGruzEx și compania PEK. Salariul mediu la nivel național a crescut cu 74% de la an la an și a ajuns la 131.000 de ruble (1284 euro). Plafonul de creștere pentru alte profesii în această perioadă a fost de 60%. În total, studiul a acoperit 174 de profesii, inclusiv lucrători din depozit, muncitori, ospătari, directori comerciali, electricieni etc.

Potrivit Retail.ru, şoferii de vehicule grele s-au clasat pe locul 23 în ceea ce privește salariile. Primele cinci profesii cele mai bine plătite din Rusia, potrivit sondajului, au inclus ingineri DevOps (250.000 ruble), șefii echipei de dezvoltare (214.000 ruble) și specialiști de date (197.000), directori comerciali (184.000 ruble) și analiști de sistem (180.000 ruble). În același timp, nivelul de plată de peste 100.000 de ruble (980 euro) în prima jumătate a anului a fost oferit în 44 de categorii din 178.

Conform AutoGruzEx, în ianuarie-iunie 2024, cea mai acută lipsă de șoferi a fost observată la Moscova, Sankt Petersburg, Rostov-pe-Don și Novosibirsk. De la începutul anului, timpul mediu pentru ocuparea unui post vacant din această categorie a crescut cu 35%. Costurile pentru recrutarea candidaților au crescut cu 15% de la an la an. Pentru a atrage noi șoferi de camioane și pentru a-i păstra pe cei existenți, majoritatea transportatorilor chestionați au majorat salariile în prima jumătate a anului. „Auto-PEK plătește separat pentru operaţiunile conexe (încărcare/descărcare etc.), trimite șoferilor indemnizații în avans și compensează timpul de nefuncționare a vehiculului”, a explicat directorul general al companiei, Dmitri Ievlev. Pentru a îmbunătăți condițiile de muncă în timpul curselor, transportatorul încearcă să construiască rute de livrare prin localitatea de domiciliu, astfel încât şoferii să petreacă măcar câteva ore cu familiile lor. „În ultimii ani, vârsta medie a unui șofer de camion în Rusia a crescut de la 48 la 54 de ani. Peste cinci ani, când această cifră va atinge pragul de pre-pensionare – 59 de ani, majoritatea lucrătorilor în vârstă vor părăsi profesia. Drept urmare, Rusia se va confrunta cu o lipsă de şoferi de vehicule pentru livrarea mărfurilor”, a declarat Vadim Filatov, co-proprietar al companiei PEK.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut