Scania preconizează „o autonomie extinsă de până la 500 km în 4-5 ani” a camioanelor şi autobuzelor electrice din portofoliul său care oferă astăzi o autonomie de până la 250 km per încărcare. Grupul suedez a emis o notă în care explică foaia de parcurs către mobilitatea electrică.

Scania a aprobat obiectivele pentru 2025 și a semnat The Climate Pledge, angajându-se să fie cu emisii complet zero până în 2040. „Aceste angajamente acoperă emisiile atât din operațiuni, cât și din momentul în care produsele sunt folosite de clienți – unde sunt generate 96% din emisiile totale din operațiunile și produsele noastre”, subliniază gigantul suedez. „În timp ce biocombustibilii vor fi importanți în tranziție în operațiunile considerate dificil de electrificat – cum ar fi transporturile de lemn, transporturile internaţionale şi transporturile grele – lucrăm la electrificarea acestor segmente și la testarea vehiculelor electrice.”

Scania are în portofoliu autobuzul electric Citywide BEV, care a fost comandat în septembrie în Suedia (6 unităţi). În plus, grupul a planificat o investiție de peste 100 de milioane de euro într-o fabrică de asamblare a bateriilor (plus laborator de baterii) la sediul său din Södertälje, Suedia.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut