Comisia Europeană a propus modificarea Directivei 2006/1/CE privind utilizarea vehiculelor închiriate fără conducători auto pentru transportul rutier de mărfuri.  Scopul acestei modificări este acela de a clarifica reglementările actuale, de a asigura un cadru legislativ uniform și de a ușura restricțiile privind folosirea acestor vehicule. Astfel, companiile de transport vor putea fi mai eficiente și, în plus, vehiculele închiriate sunt, de obicei, mai noi decât media parcului auto, mai sigure și mai puțin poluante.

Textul anterior al Directivei 2006/1/CE le permitea statelor membre să restricționeze utilizarea de companiile stabilite pe teritoriile lor a vehiculelor închiriate de peste șase tone pentru operațiunile în cont propriu. În plus, statele membre nu erau obligate să permită folosirea unui vehicul închiriat pe teritoriul lor, dacă acesta a fost înmatriculat sau pus în circulație în conformitate cu legislația dintr-un alt stat membru decât cel de stabilire a companiei care l-a închiriat.

Textul actual menționează că firmelor de transport li se va permite utilizarea vehiculelor închiriate în orice stat membru, nu doar în cel de stabilire. Așa ar putea să facă față mai ușor vârfurilor de cerere pe termen scurt, sezoniere sau temporare sau să înlocuiască vehiculele defecte sau deteriorate. În plus, statele membre nu vor mai putea restricționa utilizarea pe teritoriile lor a unui vehicul închiriat de o companie cu sediul în alt stat membru, cu condiția ca vehiculul să fie înmatriculat sau pus în circulație în conformitate cu legislația unui stat membru, oricare ar fi acesta, și, dacă vehiculul necesită o copie conformă a licenței comunitare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, documentul să fie eliberat de statul membru în care transportatorul își are sediul. Iar documentele în format electronic ar trebui recunoscute.

Deoarece nivelul de impozitare a transportului rutier variază considerabil în cadrul UE, statele membre vor putea limita la 30 de zile perioada de timp în care firmele naționale pot utiliza un vehicul închiriat înmatriculat sau pus în circulație în alt stat membru. Va putea fi, de asemenea, limitat și numărul acestor vehicule închiriate la cel puțin 25% din parcul de vehicule de marfă care se află la dispoziția companiei. În cazul unei companii care deține un parc auto cuprins între unu și patru vehicule, i se va permite folosirea cel puțin a unui vehicul închiriat care este înmatriculat în alt stat membru. Proporția minimă se referă la parcul de vehicule de marfă de care dispune compania pe baza vehiculelor înmatriculate sau puse în circulație în conformitate cu legislația statului membru respectiv.

În plus, statele membre vor menționa și o limitare a perioadei contractului de închiriere a unui vehicul din alt stat membru, la durata autorizată de folosire a vehiculului respectiv.

Copiile conforme vor putea include numărul de înmatriculare al vehiculului închiriat, inclusiv ale celor închiriate în alte state decât cel unde firma își are sediul. În plus, registrele electronice naționale ar trebui să includă și numerele de înmatriculare ale vehiculelor închiriate, la care să poată avea acces și autoritățile din alte state membre.

Odată cu noul text, se elimină și restricțiile privind închirierea vehiculelor în scopul folosirii lor pentru transportul în cont propriu, însă restricțiile vr fi menținute pentru cele înmatriculate în alt stat membru.

Actualele modificări ar trebui incluse în legislația națională până la data de 21 august 2023.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut