Expeditorul digital sennder deschide un nou birou în București, intrând pe piață ca primul expeditor digital din regiune. Cu 11 sucursale în toată Europa, sennder își continuă expansiunea strategică pentru a crește densitatea rețelei sale de transportatori. Noul birou îi asigură o prezență în expansiune în Europa Centrală și de Est, împreună cu birourile din Polonia și Letonia.

Bogdan-Gabriel Steliean, cu o experiență de peste zece ani în industria logistică, va fi responsabil de operațiunile sennder în România. Anterior, acesta a deținut funcții de conducere la Cargo Partners, DHL Freight și Gefco. sennder plănuiește să extindă echipa din București de la 11 angajați în prezent, la 40 până la sfârșitul anului. „Pe o piață volatilă, ne consolidăm poziția în Europa Centrală și de Est prin conectarea altor companii de transport și expeditori comerciali. Vom fi un partener de încredere pentru transportatorii și expeditoriii din România. Ei vor beneficia de platforma noastră digitală, care îi sprijină în absorbția deficitului de capacitate de pe piață”, explică Steliean.

sennder alege România pentru că, având peste 90.000 de șoferi și 25.000 de companii de transport, este una dintre piețele logistice cu cea mai rapidă dezvoltare din Europa. În plus, este o poartă semnificativă între Europa Centrală și de Est. Nu în ultimul rând, diferența salarială ar trebui să joace și ea un rol, chiar dacă expeditorul digital nu o menționează. „Suntem încântați să anunțăm extinderea noastră în România, una dintre cele mai mari piețe de logistică din Europa. Pe măsură ce ne extindem prezența în Europa, continuăm să creăm oportunități pentru transportatori și expeditori, contribuind la o logistică rutieră mai eficientă și mai transparentă într-un mediu de piață complex și imprevizibil”, a declarat Tom Christenson, COO al sennder.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare