Potrivit unui raport al companiei de cercetare Kline&Company, Shell este cel mai mare furnizor mondial de lubrifianți în trei categorii principale: consumatori, comerciali și industriali. Compania își menține statutul de lider mondial în furnizarea de lubrifianți finiţi pentru al 15-lea an consecutiv.

Cea mai recentă ediție, a 19-a, a raportului anual Kline&Company „Lubrifianți globali: Analiză și evaluare a pieței 2021” se bazează pe datele pentru 2020. Acestea acoperă toate piețele de lubrifianți de top, segmentele de piață, tipurile de produse și formulele. Shell păstrează primul loc în clasament în fiecare dintre cele trei categorii de lubrifianți analizate de Kline – „consumer automotive” (lubrifianți destinati utilizării la autoturisme), „commercial automotive” (lubrifianți pentru vehicule comerciale) și „industriali” (lubrifianți folosiţi în industrie).

Conform celor mai recente date, Shell și-a crescut cota de piață globală comparativ cu anul precedent. Vânzările Shell au totalizat aproximativ 4.100 de kilotone de lubrifianți finiți, echivalentul a circa 4,6 miliarde de litri de produse. La rezultatul atins au contribuit vânzările de lubrifianți pe trei segmente: produse pentru autoturisme (34%), produse dedicate industriei (36%) și produse pentru vehicule comerciale (30%).

Divizia de petrol a Shell are un rol-cheie în atingerea obiectivului companiei de a deveni o afacere de energie cu emisii nete zero până în 2050. De mulți ani, Shell a îmbunătățit tehnologia pentru a crea lubrifianți mai verzi și mai curați din gaz natural, folosind tehnologia Shell PurePlus. Acestea oferă consumatorilor o performanță îmbunătățită a motorului, o eficiență a combustibilului cu până la 4% mai mare și o reducere proporțională a emisiilor de CO2.

În 2021, Shell a lansat cel mai mare program de neutralitate în carbon din industria lubrifianților, oferind uleiuri neutre în carbon sub mărci selectate. Termenul „neutru în carbon” înseamnă că Shell a încheiat o tranzacție în care o anumită cantitate de dioxid de carbon echivalent (CO₂e), corespunzătoare cantității asociate cu extracția și transportul materiei prime, producția, distribuția, utilizarea și încheierea ciclul de viață al lubrifiantului nu a fost emisă sau a fost îndepărtată din atmosferă printr-un proces bazat pe natură. Shell își propune să compenseze emisiile anuale de peste 200 de milioane de litri de lubrifianți. Acest lucru va compensa aproximativ 700.000 de tone de CO2e pe an, ceea ce corespunde cu oprirea anuală a aproximativ 340.000 de mașini.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut