Vinci a realizat un sondaj în rețeaua sa, pe un grup de 515 șoferi de 17 naționalități diferite, pentru a afla cât mai multe despre patologiile lor. Studiul a relevat – deloc surprinzător – că șoferii de camioane sunt mai expuși decât restul populației la factori de risc pentru sănătatea lor (supraponderalitate, fumat), cu consecințe potențial periculoase pe drum. Dintre cei 515 șoferi chestionați, 24% sunt obezi, 38% consumă tutun zilnic și mai puțin de o treime (29%) spun că practică o activitate sportivă.

Condițiile de lucru ale unui șofer – stil de viață sedentar, dietă, ore de lucru – nu promovează de fapt o viață sănătoasă. Acest lucru are ca rezultat o prevalență mai mare a patologiilor cardiovasculare, a diabetului, a cancerului pulmonar sau a obezității legate direct de stilul lor de viață și de condițiile de muncă. Dar, de asemenea, riscurile din punct de vedere al accidentelor, fumatului și obezității nu se completează bine cu somnul, deoarece induc în special apneea de somn, care provoacă o scădere a atenției în timpul zilei. „Când suntem supraponderali, suntem mai puțin alerți, ne mișcăm mai puțin repede, deci ne lipsește capacitatea de a reacționa dacă situația o impune (în timp ce conducem)”, subliniază cercetătorul care a efectuat sondajul.

Însă, în ciuda acestor remarci, observăm că șoferii de camioane profesioniști nu sunt proporțional mai expuşi decât ceilalţi șoferi la accidente (40% în ambele cazuri). Studiul îşi doreşte de fapt tragerea unui semnal de alarmă şi găsirea unor măsuri de prevenţie în ceea ce privește aceste probleme „invizibile ale unei categorii de lucrători fără de care economia nu ar rezista trei săptămâni”.

Prin urmare, Vinci are în vedere crearea unui mediu propice activității fizice în zonele de parcare, dar și punerea la dispoziţie a unor servicii de catering care să le ofere alternative sănătoase la sandwich-urile în vid. De asemenea, reprezentanța intenționează să mărească numărul de zone securizate, pentru a asigura un somn mai liniștit șoferilor. Compania omite însă faptul că prea puțini angajatori sunt dispuşi să le plătească şoferilor parcările păzite!

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

VIDEO    Interviuri
Video interviu Alexandru Catană: Quehenberger Logistics îşi consolidează poziţia de top din România
Dacă începutul pandemiei a adus Quehenberger Logistics în situaţia de a apela la somaj tehnic pentru o parte din angajații săi, compania și-a continuat creșterea ajungând în prezent la cea mai mare su...

Căutare