Inspectoratul Catalan al Muncii a amendat sucursala spaniolă Amazon cu suma de 3,2 milioane de euro, iar pe 17 dintre transportatorii săi cu 2,6 milioane de euro pentru presupusa folosire neregulamentară a șoferilor. 

Potrivit Ministerului Afacerilor și Muncii, Amazon Road Transport Spania a primit o amendă de 3.195.075 de euro deoarece 17 subcontractanți ai săi de transport ar fi folosit 559 de șoferi în condiții de muncă inferioare celor pe care le-ar fi aplicat dacă ar fi fost angajați direct de multinaționala de comerț electronic. Același motiv a adus pentru cei 17 subcontractanți o amendă de 2.609.578 de euro.

Ancheta a fost declanșată în februarie 2022 la Barcelona, iar în urma acesteia Inspectoratul a concluzionat că cei 559 de șoferi care făceau livrările la clienți lucrau în condiții precare, pentru salarii mici și nici nu aveau reprezentare sindicală. 

Amazon a respins aceste acuzații și a anunțat un recurs, asupra căruia autoritățile spaniole vor trebui să se pronunțe în termen de șase luni.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut