Sub amenințarea unui mare protest, autoritățile spaniole au fost nevoite să introducă noi reglementări în transport. Noile reguli au fost deja pregătite, publicate oficial, iar Confederaţia Sindicală a Muncitorilor Spanioli, CCOO, le-a analizat atent, mai ales că au fost stabilite două amenzi deosebit de grele pentru descărcarea mărfii de către şofer şi întârzierea la rampă.

Amenda spaniolă pentru încărcarea sau descărcarea mărfii de către șoferul camionului este de 4.600 de euro, notează 40ton.net. Potrivit noilor reglementări, încărcarea și descărcarea urmează să fie efectuate de expeditori sau destinatari ai mărfurilor, fără implicarea șoferilor. Această regulă nu poate fi schimbată nici măcar în contractul cu transportatorul, dar există o listă lungă de excepții care se aplică șoferilor care conduc autocisterne, vehicule de asistență rutieră, transportoare auto, vehicule care transportă animale vii, vehicule de curierat, vehicule care transportă încărcături libere și – surprinzător! – vehicule cu marfă generală.

Amenda spaniolă pentru fiecare oră în care vehiculul este reţinut pentru încărcare sau descărcare este de 38,60 euro, sumă taxată peste ora de întârziere în raport cu momentul specificat inițial în contract. Rata acestei penalități e stabilită în funcţie de salariile în vigoare în Spania, așa că va fi majorată în mod regulat. Iar dacă întârzierea devine extrem de mare, penalitatea urmează să fie majorată cu 25 sau 50% pentru a doua sau, respectiv, următoarea zi de întârziere.

Noile reglementări includ, potrivit 40ton.net, şi obligația de a stabili clauze de combustibil în contractele de transport.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut