În 2023, practicile globale de plată au crescut cu 3 zile, la un total de 59 de zile – cel mai mare salt din 2008. În timp ce companiile germane, olandeze și scandinave plătesc mai repede decât media globală, Franța, Italia, Spania și companiile din Asia întârzie mai mult. Potrivit unui studiu Allianz Trade, anul acesta comportamentul de plată este de așteptat să se deterioreze şi mai mult, odată cu scăderea profitabilității.

Anul trecut, practicile globale de plată s-au deteriorat mai mult ca oricând din 2008 încoace, potrivit celui mai recent studiu Allianz Trade. Perioada dintre facturare și plată a crescut cu 3 zile, până la 59 de zile, majorare aproape de două ori mai mare decât în 2022.

Companiile germane rămân „plătitori rapizi”, de încredere, care achită facturile în medie după 54 de zile (+0,8 zile). Companiile olandeze şi cele scandinave plătesc, de asemenea, mai repede decât media globală, în vreme ce în Franța, Italia și Spania, dar și în Asia, facturile sunt plătite semnificativ mai târziu. „Cu cât se întârzie mai mult, cu atât e mai probabil ca factura să nu fie plătită deloc”, spune Milo Bogaerts, CEO Allianz Trade în Germania, Austria și Elveția, citat de Verkehrs Rundschau. „Comportamentul de plată este un indicator important al potențialelor neplăţi și un precursor al insolvenței. Deși companiile germane au încă un comportament de plată bun, ne așteptăm ca insolvența în Germania să se majoreze cu 13% în 2024.”

În acest context, o încetinire a cererii globale în 2024, coroborată cu costurile de operare ridicate, ar putea pregăti terenul pentru o deteriorare suplimentară a termenelor de plată. „O scădere a profitabilității de doar 1% ar putea prelungi termenele de plată cu peste 7 zile”, spune Ano Kuhanathan, șef departament de cercetare la Allianz Trade.

Gestionarea întârzierii plăților este esențială pentru consolidarea rezilienței companiilor. Propunerea Comisiei Europene pentru un regulament UE privind întârzierea plăților sugerează că perioadele de plată ar putea fi scurtate de la 60 de zile recomandate în prezent, la 30 de zile obligatorii. Parlamentul European a adăugat o prelungire la 60 de zile dacă acest lucru a fost convenit prin contract, sau la 120 de zile pentru anumite bunuri.

În 2023, 41% dintre companiile europene au așteptat mai mult de 60 de zile pentru plată (media globală 42%), iar reglementarea ar avea consecințe economice semnificative pentru aceste companii. „Companiile europene ar avea nevoie de fonduri suplimentare de 2.000 de miliarde de euro pentru a scurta termenele de plată la 30 de zile”, spune Ana Boata, director de cercetare macroeconomică la Allianz Trade. „Acest lucru ar crește povara dobânzii asupra companiilor cu 100 de miliarde de euro, ceea ce corespunde unei pierderi de marjă de 2%. În plus, termenele de plată excesiv de rigide ar putea pune în pericol competitivitatea IMM în Europa, deoarece companiile devin furnizori.”

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut